OPINIIIncompetenţa autorităţilor reînvie sistemul PCR (pile cunostiinţe relaţii)

Cristian Dogaru
Ziarul BURSA #Miscellanea / 25 octombrie

Incompetenţa autorităţilor reînvie sistemul PCR (pile cunostiinţe relaţii)

N-ai pe cineva care să aducă Arbitol? Ştii unde se găseşte Invermectină? Cu­noşti vreun băiat care să îmi cumpere nişte vinarom, că eu nu sunt vaccinat şi la bricolaj nu intru fără certificat verde...

Spectrul infectării cu noul virus în condiţiile în care prin spitale nu sunt locuri şi nici medicamente, iar bolnavii sunt invitaţi să se trateze de acasă cu un coctail de vitamine plus o aspirină a trezit spiritul întreprinzător şi, culmea, solidaritatea între oameni într-o vreme în care se bate şaua pe distanţare socială, iar valul de restricţii a revenit mai puternic.

Ne descoperim prieteni care pot da o tură prin Republica Moldova pentru Arbidol sau prin Bulgaria după Invermectină ori în Ungaria după Favipiravir. Se iau în stadii incipiente ale bolii, nu exclud evoluţia spre forme mai grele, dar măcar poţi dormi mai liniştit cu ceva antivirale sub pernă. Iar cine face rost pentru el e dispus să împartă cu rudele şi prietenii, exact ca atunci. Oamenii descoperă că îţi trebuie sistemul PCR pentru a supravieţui şi în România democrată, a lucrului bine făcut. Avem nevoie iar de pile, cunostiinţe şi relaţii pentru a supravieţui fizic, aşa cum pe vremea Împuşcatului era necesar aşa ceva pentru a avea ce pune pe masă.

Culmea e că acum, destui dintre cei care îşi vor mai permite să cumpere şi altceva în afară de alimente şi medicamente după noul val al scumpirilor la utilităţi, se vor vedea nevoiţi să apeleze la câte un binevoitor pentru a le aduce mărfurile din magazine în lipsa certificatului verde. Pentru că majoritatea magazinelor nealimentare se închid pentru nevaccinaţi, iar multă lume în ţara asta nu se descurcă prea bine cu comenzile online. Din nou, PCR în acţiune.

De ce nu avem şi noi medicamentele respective în farmacii, cum au şi vecinii noştri? De ce nu există un kit pentru cei bolnavi, cum s-a făcut până şi în India (acolo kitul conţinea, printre altele, Invermectina)? De ce spitalele sunt lăsate să lupte cu mâinile aproape goale ?

Refuzul vaccinărilor şi reînvierea sistemului PCR pentru supravieţuire în vremurile grele arată un singur lucru - neîncrederea în autorităţi, iar în unele cazuri o ură mocnită pentru incompetenţa, hoţia, gargara propagandistică pe care le-am suportat în ultimii doi ani. Iar când nu ai încredere în cineva e greu de pretins să îi urmezi sfaturile. Colac peste pupăză, preşedintele a simţit nevoia să îşi consolideze puterea în aceste zile, aducând un miliar în fruntea Guvernului, deci pe cineva care răspunde bine la comenzi, şi trimiţându-l pe fidelul fost Prim Ministru la şefia Senatului, pe poziţia a doua în stat.

Sunt întrunite toate condiţiile ca din 2024 Parlamentul să arate complet schimbat faţă de momentul actual, cu principalele partide mari ştampilate ca vinovate pentru criza pe care o avem încă în faţă (PSD susţine mai nou guvernul minoritar PNL) şi rămâne de văzut pe cine va aduce în cărţi un nou vot cu ură, după cel care a trimis din 2019 PSD în opoziţie, pe Klaus Iohanis la Cotroceni pentru încă un mandat şi dreapta #rezist la guvernare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. n-o mai zguduiti atata cu incompetenta ! este un plan concertat de sabotare a Romaniei , in special sanatatea si invatamantul . vedeti conturile incompetentilor si o sa vedeti ca-s doldora , de incompetenta ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro