Opozanta belarusă Svetlana Tihanovskaia cere SUA mai multe sancţiuni

G.B
Internaţional / 21 iulie

Svetlana Tihanovskaia

Svetlana Tihanovskaia

Lidera în exil a opoziţiei din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, a declarat ieri la Washington că le-a cerut liderilor americani sancţiuni înăsprite împotriva companiilor publice din ţara sa pentru a le determina să renunţe la susţinerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, notează AFP, citată de Agerpres.

Opozanta, care afirmă că a câştigat alegerile prezidenţiale de anul trecut şi contestă victoria lui Aleksandr Lukaşenko, considerate, de asemenea, "frauduloase" de Statele Unite, se află în capitala americană pentru o serie de întrevederi cu membri ai administraţiei Joe Biden, care a promis să intensifice presiunea asupra Minskului.

Ea a explicat ca i-a prezentat luni şefului diplomaţiei americane, Antony Blinken, o listă de companii, în special întreprinderi publice din domeniul petrolului, lemnului şi oţelului, despre care a spus ca ar trebui să fie vizate de sancţiuni ţintite.

"Doar belaruşii înşişi pot conduce ţara spre schimbări democratice, dar sperăm la o participare americană activă, şi nu doar simbolică", a menţionat ea în cursul unei mese rotunde, organizată de Asociaţia corespondenţilor la Departamentul de Stat al SUA.

"Preşedintele Biden vorbeşte despre o confruntare la nivel mondial între autocraţii şi democraţii. În acest moment, linia de front a acestei lupte se află în Belarus. În calitate de campioni ai democraţiei, Statele Unite pot ajuta ca lucrurile să avanseze", a insistat Svetlana Tihanovskaia.

În opinia ei, sancţiuni înăsprite ar împinge companiile publice "să înţeleagă că Lukaşenko este terminat" şi că "trebuie să aleagă să se alăture unei ţări noi şi transparente".

"Majoritatea companiilor străine se tem în primul rând de sancţiuni americane, şi chiar ameninţarea cu noi sancţiuni, europene sau americane, poate influenţa comportamentul lui Lukaşenko", a subliniat ea. "El devine tot mai crud şi recurge din ce în ce mai mult la violenţă, dar aceasta este doar o manifestare a slăbiciunii sale", a mai afirmat opozanta.

Svetlana Tihanovskaia, intrată în politică după încarcerarea soţului ei, s-a refugiat în Lituania după ce a afirmat ca l-a învins pe preşedintele Lukaşenko la alegerile din 9 august 2020, care au fost urmate de uriaşe proteste prodemocraţie reprimate violent de putere.

"Este dificil de explicat oamenilor din ţări democratice că nu conduc o mişcare de opoziţie, pentru că suntem majoritari", a spus ea. "Chiar dacă Tihanovskaia ar urma să dispară într-o zi dintr-un motiv sau altul, această revoltă, această mişcare va continua", a dat ea asigurări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9198
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1348
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5704
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7754
Gram de aur (XAU)Gram de aur243.1200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro