Oprescu: Spitalele din subordinea PMB nu au avertizoare de incendiu

F. A.
Politică / 23 august 2010

Cele 21 de spitale aflate în administrarea Primăriei Capitalei nu dispun de sisteme de avertizare în caz de incendiu, a declarat, azi, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, după întâlnirea cu directorii de spitale, relatează Hotnews.

"Din cele 21 de spitale numai la trei există avertizoare de incendiu, dar acestea nu funcţionează. Sunt spitale care au instalaţii de fum, supraveghere video, dar nu merge centrala. Încercăm că într-un timp scurt să punem aceste probleme la punct", a afirmat Oprescu.

Edilul-şef a spus că până în prezent au fost evaluate 7 dintre cele 21 de spitale, urmând ca până la sfârşitul acestei săptămâni să se prezinte rezultatele controlului efectuat de o comisie municipală la toate cele 21 de spitale. Oprescu a menţionat că o altă problemă constatată la cele 7 unităţi spitaliceşti a fost cea a abaterilor de la disciplină. "Am constatat întârzieri, tratarea cu uşurinţă a fişei postului şi neseriozitate", a susţinut primarul general.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb