Opt trenuri noi pe ruta Constanţa-Mangalia

F. A.
Miscellanea / 4 septembrie 2012

Începând din 10 septembrie pe ruta Constanţa-Mangalia vor circula opt perechi de trenuri care vor circula la interval de două ore, se arată într-un comunicat de presă.

CFR Călători va introduce în circulaţie, în regim cadenţat, opt perechi de trenuri cu plecare din Constanta la ore pare şi din Mangalia la ore impare. "Sistemul de mers de tren cadenţat prezintă numeroase avantaje şi pe partea de exploatare: un rulaj mai mare al garniturilor de trenuri; realizarea unui număr mai mare de tren-km cu un număr redus de garnituri; o mai mare disciplină în activitatea personalului etc. În funcţie de impactul pe care îl va avea acest demers, sistemul va fi extins pe întreaga reţea feroviară şi pentru toate categoriile de trenuri", se arată în comunicatul CFR.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb