OPTAR a depus plângere împotriva lui Sorin Oprescu la DNA

F.A.
Miscellanea / 8 noiembrie 2013

Organizaţia pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR) a depus, ieri, o plângere la DNA împotriva lui Sorin Oprescu, în calitate de Primar General al Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în cazul recepţionării pistelor de biciclete ilegale, desfiinţate de Brigada Rutieră, arată un comunicat de presă.

OPTAR precizează că acest lucru a generat o pagubă materială de peste 11 milioane de euro din bugetul local.

Plângerea penală vizează, de asemenea, şi o serie de funcţionari din cadrul instituţiei, care au avut atribuţii în contractarea şi urmărirea derulării contractelor de achiziţii publice implicate în abuzurile comise cu prilejul recepţionării pistelor de biciclete de pe teritoriul administrativ al Municipiului Bucureşti.

"Primarul Sorin Oprescu şi funcţionarii menţionaţi mai sus sunt învinuiţi de săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice", se mai arată în comunicat.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3403
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8009
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3879
Gram de aur (XAU)Gram de aur597.4380

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb