ORBAN: "O moţiune de cenzură odată depusă nu poate fi oprită"

J.P.
Politică / 21 septembrie 2021

"O moţiune de cenzură odată depusă nu poate fi oprită"

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, luni, referindu-se la moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR împotriva premierului Florin Cîţu, că aşa cum a stabilit Curtea Constituţională, o moţiune de cenzură odată depusă nu poate fi oprită, conform Agerpres.

Ludovic Orban a menţionat, în cadrul unei emisiuni la postul Realitatea Plus, că o majoritate din birourile permanente reunite, cu sprijinul PSD, blochează programarea zilei de dezbatere şi vot folosind ca pretext un conflict juridic de natură constituţională, care a fost declanşat de premierul Florin Cîţu.

"Curtea Constituţională a decis foarte clar pe tema aceasta: o moţiune de cenzură odată depusă nu poate fi oprită. Ea trebuie să se deruleze conform procedurilor. Există decizii ale curţii Constituţionale, inclusiv pe interpretarea termenului de după trei zile, termenul constituţional - după trei zile de la citire, în care se spune foarte clar că nu poată să intervină procrastinarea, adică amânarea nejustificată, că trebuie programată cu celeritate. Nu poate fi programată înainte de trei zile, dar nici să stai două săptămâni după trei zile. (...) Nu se respectă Constituţia, ăsta este adevărul", a afirmat Ludovic Orban.

Liderul liberal a mai adăugat faptul că nu înţelege această tergiversare şi că toată lumea bănuieşte că are o legătură cu Congresul PNL din 25 septembrie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Gasca lui citu tocmai a oprit-o.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb