Ordonanţa "Prima casă" rămâne blocată în Senat, după a doua încercare de a fi votată

F. A.
Politică / 23 septembrie 2009

Plenul Senatului nu a reuşit nici în şedinţa de azi să întrunească numărul de voturi suficient pentru adoptarea sau respingerea proiectului "Prima casă", lege organică, după ce o situaţie similară a avut loc şi pe 7 septembrie.

În plenul de azi, pe ordinea de zi a fost inclusă reluarea votului pe proiectul de lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării Programului "Prima casă". Supusă la vot, respingerea actului normativ a întrunit 24 de voturi pentru, 54 de voturi împotrivă, o abţinere, număr insuficient.

Preşedintele de şedinţă, democrat-liberalul Alexandru Pereş, a supus la vot proiectul de aprobare a OUG, care a întrunit 64 de voturi pentru, 23 împotrivă, o abţinere, de asemenea insuficient.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Doamnelor si Domnilor din Iasi, 

    URGENT cautam sa schimbam apartament cu 3 camere din Piatra Neamt cu apartament 2 camere in Iasi ,,,, 

    Va rugam sa observati din start ca: 

    oferim ca recompensa (sulta) o camera de apartament, circa 10 mp 

    adica cu alte cuvinte 

    desi avem apartament cu 3 camere in Piatra Neamt 

    acceptam sa-l schimbam cu un apartament cu 2 camere in Iasi, minimum 52 mp ,,,, 

    Apartamentul nostru este situat in Zona Garii din Piatra Neamt ('Perla Moldovei'), la circa 150 m de Gara,  

    este la etajul 2 in bloc cu 4 etaje, este decomandat,  

    are circa 70 mp, are 2 grupuri sanitare,  

    sunt mari si spatioase TOATE: sufrageria, 2 dormitoare, bucataria, baia, holul, 

    apartamentul este foarte luminos = cu mult soare, este liber imediat,  

    are balcon inchis si cu priveliste frumoasa spre munte,  

    avem si boxa mare de circa 10 mp la demisol etc ,,,, 

    Pentru apartamentul de 2 camere in Iasi avem PRETENTIILE urmatoare:  

    -- sa fie intr-o zona a Iasului de unde sa se poata ajunge USOR  

    in zona Universitatii 'Al. I. Cuza', ca de exemplu Zona Pacurari, 

    -- sa fie la ETAJUL 1 sau 2 sau 3, 

    -- sa fie de minimum 52 mp, 

    -- mai conteaza pentru noi foarte mult CUM ESTE si ce SUPRAFATA are apartamentul in Iasi .... 

    Avem 4 moduri de contact: 

    -- Telefon mobil: 0751.929.737 intre orele 09:00 si 21:00 ... 

    -- Telefon fix: 0233.787.075 tot intre orele 09:00 si 21:00 ... 

    -- ID de Yahoo! Messenger: i_todiroae 

    -- E-mail: i_todiroae@yahoo.fr 

    (am .fr si nu .com la adresa mea de e-mail) 

    Ne gandim ca prin aceasta solutie rezonabila a noastra  

    -- de schimb avantajos de apartamente -- 

    sa evitam impreuna, noi cu apartamentul de 3 camere si Dumneavoastra cu apartamentul de 2 camere,  

    perioada grea de: 

    -- criza imobiliara,  

    -- preturi mai mici la imobiliare (cu aproximativ 50 %)  

    -- blocaj si stagnare a pietii imobiliare,  

    -- numar redus de tranzactii pe piata imobiliara, 

    -- recesiune economica de 1 an,  

    -- somaj chinuitor chinuitor chinuitor etc. 

    Nu excludem intermediari, agentii imobiliare si  

    va rugam ca Dumneavoastra sa ne fiti intermediari ai acestui schimb si la: 

    -- rudele Dumneavoastra,  

    -- vecini,  

    -- colegi, 

    -- cunostinte din Iasi etc.  

    Multumim administratorului site-ului pentru acceptarea ofertei noastre imobiliara URGENTA. 

    Sa ne ajute Bunul DUMNEZEU sa facem schimbul de apartamente. 

    23 septembrie 2009

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5372
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8854
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.9082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb