Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”Conferinţa BURSA “FONDURILE EUROPENE”

ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A COMERŢULUI (OMC):Agravarea conflictului SUA-China poate reduce comerţul global cu 17,5%

Filip Bodoc
Internaţional /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Un război comercial total între SUA şi China ar putea reduce volumul comerţului global cu 17,5%, a avertizat astăzi Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), consemnează Agerpres.

Prezent la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale, care se desfăşoară săptămâna aceasta la Bali, Indonezia, preşedintele OMC, Roberto Azevedo, a declarat că escaladarea conflictului ar putea tăia în medie 1,9% din economia mondială. Calculele FMI arată că, atât SUA, cât şi China suferă din cauza disputei comerciale: tarifele vamale anunţate la bunuri în valoare de 360 de miliarde de dolari, precum şi cele pentru maşini şi componente auto vor tăia 0,9% din PIB-ul SUA şi 0,6% din cel al Chinei.Deocamdată, războiul comercial nu a atins punctul culminant, a explicat Azevedo, adăugând că nu există semne că ar exista un dialog constructiv între prima şi a doua economie mondială.

Potrivit celor mai recente prognozele ale OMC, în acest an comerţul mondial va înregistra o creştere de 3,9%, mai puţin decât avansul de 4,4% preconizat în luna aprilie, urmând ca anul viitor să înregistreze o creştere de 3,7%, faţă de 4% cât se estima anterior.

"Această retrogradare reflectă tensiunile sporite pe care le vedem între marii parteneri comerciali. Mai mult ca niciodată, este vital pentru guverne să îşi soluţioneze disputele şi să dea dovadă de reţinere", a declarat directorul general al OMC, Roberto Azevedo.

Tensiunile comerciale globale au escaladat în ultimele luni, SUA impunând tarife vamale pentru importurile de aluminiu şi oţel, precum şi tarife vamale pentru importuri de produse din China în valoare de 250 miliarde de dolari. În replică, China şi Uniunea Europeană au impus tarife similare pentru o serie de produse americane.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019
Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS