Organizaţiile de mediu propun creşterea ponderii de energie regenerabilă la 41%

F.D.
Companii / 18 martie

Organizaţiile de mediu propun creşterea ponderii de energie regenerabilă la 41%

Consultările publice pentru revizuirea Planului Naţional Integrat în domeniul Energiei şi Schimbărilor Climatice (PNIESC) s-au încheiat pe 15 martie. Documentul final care trasează planuri şi măsuri concrete în domeniul energetic trebuie trimis la Comisia Europeană până în luna iunie, conform unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Organizaţiile de mediu2Celsius, Bankwatch, Declic, Greenpeace şi WWF-România au propus, printre altele, creşterea ponderii de energie regenerabilă la 41%, introducerea de ţinte, politici şi măsuri concrete pentru reducerea fenomenului de sărăcie energetică şi revizuirea proiectelor pe bază de combustibili fosili.

PNIESC revizuit trebuie să conţină o viziune integrată şi consolidată a modului de implementare a tranziţiei energetice şi climatice, mai ales acum când contextul geopolitic şi succesiunea de crize evidenţiază nevoia unui sistem energetic rezilient, accesibil şi sustenabil.

În cadrul consultărilor derulate de Ministerul Energiei, organizaţiile de mediu au semnalat o serie de inconsecvenţe precum nealinierea la ţinta recentă de energie regenerabilă agreată la nivel european de cel puţin 42,5%, dar şi la alte planuri existente la nivel naţional precum strategia pe hidrogen, planurile de tranziţie justă sau politica pentru mobilitate urbană. Din planul prezentat public în decembrie 2023 lipsesc şi informaţii despre surse de finanţare şi date concrete pentru unele dintre măsuri.

În legătură cu energia regenerabilă, organizaţiile au solicitat ca Guvernul să se apropie mai mult de recomandările Comisiei Europene, faţă de propunerea actuală de 36%, care este depăşită. Acest lucru poate fi realizat prin susţinerea comunităţilor de energie, mai multe investiţii în reţele de transport şi stocare, măsuri concrete pentru susţinerea încălzirii din surse regenerabile, care sunt încă trecute cu vederea de către Ministerul Energiei.

Organizaţiile au recomandat reducerea utilizării combustibililor fosili în producţia de electricitate şi dimensionarea sistemului energetic după nevoile reale de consum. În prezent sunt planificaţi peste 4 GW în centrale cu gaz fosil, dar şi extinderea reţelelor de gaze precum şi un terminal GNL. Aceste proiecte vor duce la creşterea consumului de gaze, în timp ce la nivel european REPowerEU propune reducerea drastică a utilizării acestora prin înlocuire cu energie regenerabilă şi eficienţă energetică. În plus, în mixul energetic nu s-a luat în considerare diminuarea volumului de biomasa utilizat pentru producerea de energie electrică şi termică ceea ce presupune continuarea presiunii asupra pădurilor, pierzând oportunitatea de a ne aduce mai aproape de targetul asumat pentru decarbonizare.

O altă nevoie identificată este introducerea de ţinte şi politici specifice pentru atenuarea fenomenului de sărăcie energetică, precum susţinerea renovării locuinţelor şi instalarea de surse regenerabile la locul de consum care vor reduce facturile gospodăriilor şi vor contribui şi la atingerea ţintelor asumate de România. Astfel de măsuri nu sunt încă prevăzute, deşi consumatorul vulnerabil este recunoscut prin lege încă din 2021.

Din nefericire, actualul PNIESC continua să propună instalarea şi punerea în funcţiune, până în 2030, a 8 proiecte hidroenergetice vechi şi foarte controversate, care ar aduce o contribuţie cumulată nesemnificativă în mixul energetic, de doar 304 MW. Organizaţiile consideră că daunele provocate naturii în urma finalizării unor astfel de proiecte vor fi disproporţionate raportat la beneficiile modeste aduse în sectorul energetic şi solicită eliminarea lor din versiunea finală a PNIESC.

În domeniul transportului, organizaţiile cer mai multă ambiţie, având în vedere că se preconizează ca nivelul emisiilor să crească cu 41% până în 2030. Multe dintre măsuri nu includ obiective clare pentru 2030 şi nici nu estimează emisiile evitate. Organizaţiile propun măsuri care să descurajeze utilizarea maşinilor vechi, second-hand, reînnoirea parcului auto, încurajarea transportului public prin investiţii şi stabilirea unor ţinte clare pentru tranziţia la vehicule cu emisii zero sau reduse.

Consultările cu publicul interesat în legătură cu revizuirea Planului Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC) s-au desfăşurat în perioada 15 februarie - 15 martie. Calendarul acestor dezbateri a fost stabilit şi în urma solicitărilor societăţii civile de organizare a unor consultări extinse cu toate părţile interesate.

Procedura evaluării strategice de mediu (SEA), deşi anunţată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anul trecut în decembrie, nu a progresat, Mai mult decât atât, la dezbaterile organizate de Ministerul Energiei, nu au participat reprezentanţii MMAP pentru a putea prelua şi ţine cont de observaţiile societăţii civile referitoare la îngrijorările legate de protecţia mediului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9733
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6060
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3222
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9707
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.2170

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb