Lucrările la Drumul Expres Brăila-Galaţi, cu o lungime de 10,76 kilometri, au ajuns la un stadiu fizic de execuţie de 98%, iar constructorul român UMB se concentrează în această etapă pe finalizarea podului hobanat şi a ultimelor intervenţii necesare deschiderii circulaţiei, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook de către Ministrul Transporturilor, Ovidiu Popa.
Pe pod se desfăşoară lucrări de montare şi tensionare a hobanelor pe ambele căi de circulaţie, până în prezent au fost instalate 64 dintre cele 96 de hobane prevăzute în proiect. De asemenea, au fost montate 32 dintre cele 204 dale aferente structurii podului, se execută marcajele rutiere şi lucrările de consolidare necesare realizării contragreutăţii.
În etapa următoare sunt programate montarea, armarea şi monolitizarea dalelor rămase, aplicarea hidroizolaţiei, instalarea parapetelor şi aşternerea straturilor de asfalt. În paralel, constructorul lucrează la finalizarea spaţiilor de servicii.
Valoarea contractului pentru cei 10,76 kilometri ai DEx6 Brăila-Galaţi este de 449,4 milioane de lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din fonduri europene.
Ministrul Transporturilor, Ovidiu Popa, a precizat că evoluţia şantierului va fi urmărită până la încheierea tuturor lucrărilor şi îndeplinirea condiţiilor tehnice necesare pentru deschiderea în siguranţă a circulaţiei.


























































Opinia Cititorului