Pachet de reforme a zonei euro, aprobat de UE

I.I.
Internaţional / 15 decembrie 2018

Pachet de reforme a zonei euro, aprobat de UE

Liderii Uniunii Europene au aprobat, ieri, un pachet de reforme destinat să facă zona euro mai rezistentă în faţa viitoarelor crizei financiare, au declarat o serie de surse diplomatice pentru DPA.

Pachetul de reforme include o consolidare a fondului de salvare al zonei euro (MES), care acordă împrumuturi statelor membre aflate în pragul crizelor financiare. Conform acordului convenit vineri, fondul va putea să intervină mai rapid în sprijinul economiilor cu probleme.

De asemenea, reformele vor duce la înfiinţarea unui mecanism care să împiedice extinderea crizelor bancare, printr-un fond înfiinţat de bănci. Acest mecanism va beneficia de sprijin şi din partea fondului de salvare al zonei euro, în anumite condiţii.

Toate aceste măsuri au fost aprobate, în principiu, de miniştrii europeni de Finanţe la o reuniune care a avut loc la începutul acestei luni. Deocamdată nu este clar dacă pachetul de reformă aprobat de liderii UE include şi un plan controversat de a înfiinţa un buget separat al zonei euro, informează Agerpres.

Comanda Teoria dobânziiCiteste Teoria dobânziiRead INTEREST RATE THEORY
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2056
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4479
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0100
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7109

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb