"Pandemia a condus la creşterea pieţei semineelor"

Ziarul BURSA #Companii / 6 decembrie 2022

"Pandemia a condus la creşterea pieţei semineelor"

(Interviu cu Eugen Gaftoi, Business Owner Gaftos Şeminee)

Pandemia a facilitat creşterea pieţei de şeminee atât în România, cât şi în Europa, ne-a spus Eugen Gaftoi, Business Owner Gaftos Şeminee, adăugând că majorarea preţurilor materiilor prime a determiat şi creşterea preţurilor produselor, care au înregistrat un plus de peste 20%.

"De la declanşarea conflictului armat de la graniţă, cererea a crescut exploziv în toată Europa. Din acest motiv, termenele de livrare de la producători au ajuns până la şase luni, concomitent cu o altă creştere de preţuri, influenţată de explozia preţurilor din energie şi gaze", ne-a mai precizat Eugen Gaftoi, în cadrul unui interviu.

În acest context, dacă până acum clienţii erau axaţi cu precădere pe partea de design a unui şemineu, acum, majoritatea clienţilor caută soluţii cât mai eficiente energetic.

Reporter: Având în vedere contextul economic şi social, în ce punct se află industria sobelor şi a semineelor? Cum a evoluat aceasta în timpul pandemiei şi post criză sanitară?

Eugen Gaftoi: Pandemia a facilitat creşterea pieţei de şeminee atât în România, cât şi în Europa. După cum ştim, în timpul pandemiei, românii au stat în case, fiind nevoiţi să şi lucreze din confortul propriilor case. Astfel, au început să acorde mai multă atenţie spaţiului în care îşi defăşurau activităţile de zi cu zi. Acest lucru a contribuit la creşterea cererii de şeminee. Totodată, creşterea preţurilor materiilor prime a determiat şi majorarea preţurilor produselor, care au crescut cu peste 20%.

Reporter: Cum este influenţată industria de conflictul armat de la graniţă şi de restragerea comerţului cu Rusia şi Ucraina?

Eugen Gaftoi: De la declanşarea conflictului armat de la graniţă, cererea a crescut exploziv în toată Europa. Din acest motiv, termenele de livrare de la producători au ajuns până la 6 luni, concomitent cu o altă creştere de preţuri, influenţată de explozia preţurilor din energie şi gaze.

Restrângerea comerţului cu Rusia nu are influenţă semnificativă, deoarece majoritatea importurilor vin din Uniunea Europeană.

Reporter: Ce strategie abordează producătorii de şeminee în general şi compania dumneavoastră în special pentru a face faţă provocărilor economice cum ar fi inflaţia şi criza energiei şi a carburanţilor?

Eugen Gaftoi: Din cauza termenelor mari de livrare, am aplicat strategia de investiţie în stocuri, prin comenzi periodice către furnizori. Această decizie este justificată şi datorită profilului cumpărătorului român, care doreşte livrarea cât mai rapidă, de preferinţă din stoc.

Reporter: Cum apreciaţi că a evoluat cererea şi oferta în industria semineelor?

Eugen Gaftoi: La ora actuală, cererea este mai mare decât oferta. Tot mai mulţi români caută soluţii alternative de încălzire, independente de energia electrică sau de gaze.

Reporter: Care sunt tendinţele din sector?

Eugen Gaftoi: Până acum, clienţii erau axaţi cu precădere pe partea de design a unui şemineu. Acum, majoritatea clienţilor caută soluţii cât mai eficiente energetic. În accest sens, am înregistrat creşteri şi pe segmentul de focare tip centrală termică. Tendinţa de design este către linii simple şi moderne.

O altă tendinţă ar fi creşterea interesului românilor pentru sobele pe lemne. Deşi piaţa din Europa este mare pe acest segment de produse, în România abia acum începe uşor să crească.

Reporter: Ce tip de sobe şi seminee realizaţi şi cărui segment vă adresaţi?

Eugen Gaftoi: Comercializăm sobe şi seminee pe lemne, dar şi seminee electrice şi pe gaz. Suntem reprezentanţi în România ai celui mai mare producător de sobe şi focare de seminee pe lemne: Romotop - printre puţinii producători de focare şi sobe pe lemne, certificate în toată Europa, inclusiv Austria şi Germania, ţările cele mai exigenţe.

Ne adresăm segmentului medium şi premium din România.

Chiar şi în condiţiile actuale ale pieţei, pe piaţa premium avem clienţii interesaţi de seminee electrice şi pe gaz impresionante, care adaugă un plus de design oricărei încăperi.

Reporter: Ce cifră de afaceri aţi realizat în 2021 şi ce estimări aveţi pentru anul în curs?

Eugen Gaftoi: Pentru anul în curs estimăm o creştere a cifrei de afaceri faţă de anul trecut cu peste 20%.

Reporter: Care este profilul clientului dumneavoastră?

Eugen Gaftoi: Clienţii noştri sunt în general persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 60 de ani, cu studii superioare şi venituri peste medie, în general familişti, proprietari de case sau apartamente, sau case de vacanţe. Mai avem şi un segment de clienţi b2b şi aici vorbim despre hoteluri, unităţi de cazare, restaurante sau dezvoltatori pe piaţa de imobiliare.

Reporter: Cu ce produse noi urmează să veniţi în piaţă?

Eugen Gaftoi: În general, datorită cererii foarte mari pe piaţa de seminee pe lemne, producătorii nu s-au mai preocupat de dezvoltarea de noi produse. Anul acesta am adăugat în ofertă modele noi de şeminee electrice, şeminee pe gaz, impresionante.

Reporter: Cum v-aţi adaptat digitalizării forţate din ultima vreme?

Eugen Gaftoi: În ultima perioadă eforturile de marketing au fost într-adevăr orientate către mediul online, iar noi am început să investim constant în această direcţie pentru a ţine pasul cu digitalizarea comerţului.

Reporter: Ce prespective are piaţa de profil?

Eugen Gaftoi: Şemineul poate fi utilizat ca sursă unică de încălzire a unei case. Din acest motiv credem în perspectiva pieţei. Producătorii vin pe piaţă cu produse din ce în ce mai eficiente care pot asigura încălzirea unei locuinţei în mod confortabil.

Reporter: Mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

02 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9024
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4632
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9026
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4966
Gram de aur (XAU)Gram de aur280.1298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro