Parcuri fotovoltaice la staţiile de tratare apa uzată din Buzău

Ana Felea
Companii / 20 martie

Parcuri fotovoltaice la staţiile de tratare apa uzată din Buzău

Compania de Apă, operatorul regional al serviciilor publice de apă şi canalizare din judeţul Buzău, anunţă finalizarea unei investiţii de aproape 6 milioane de lei. Este vorba despre amenajarea a trei parcuri fotovoltaice care deservesc cele trei staţii de tratare apă uzată din municipiul Buzău, municipiul Râmnicu Sărat şi comuna Padina.

"Într-o eră în care sustenabilitatea devine o prioritate, utilizarea resurselor energetice regenerabile, a energiei verzi reprezintă o soluţie inovatoare pentru contribuţia noastră în ceea ce priveşte reducerea amprentei de carbon şi asigurarea unei surse durabile de energie. Compania de Apă S.A. Buzău a găsit soluţii în acest sens: un proiect de implementare a energiei verzi în infrastructura reţelelor de apă şi de canalizare, deschizându-se o axă de finanţare nerambursabilă în cadrul POIM pentru investiţii în producerea de energie verde.

Astfel, s-a semnat cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Contractul de finanţare pentru proiectul "Eficienţa energetică şi utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Companiei de Apă Buzău - Staţia de tratare apă uzată Buzău, Staţia de tratare apă uzată Râmnicu Sărat şi Staţia de tratare apă potabilă Padina" Cod SMIS 2014+ 158296, finanţat din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020 (POIM)", informează Compania de Apă.

Valoarea totală a proiectului este de 5.987.078,03 lei, care include finanţarea nerambursabilă a Uniunii Europene în valoare de 4.019.895,25 lei, echivalentă cu 85% din valoarea totală a proiectului, iar finanţarea nerambursabilă eligibilă din bugetul naţional are o valoare de 709.393,27 lei.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea eficienţei energetice prin utilizarea energiei din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Companiei de Apă Buzău.

"Centralele fotovoltaice instalate la Staţiile de Tratare Apă Uzată Buzău şi Râmnicu Sărat au fiecare câte 606 panouri PV de 660 Wp şi vor produce, în aproximativ 20 de ani, peste 20.000 de MWh energie electrică, aceasta însemnând producţie netă totală, cu reducerea gazelor cu efect de seră de peste 7.000 de tone de CO2, raportat la aceeaşi perioadă. La Staţia de Tratare Apă Potabilă de la Padina centrala fotovoltaică are 75 de panouri PV de 660 de Wp, cu o producţie netă de energie electrică de peste 1.200 MWh în 20 de ani, cu o reducere a gazelor cu efect de seră de aproximativ 350 de tone în 20 de ani. Prin acest proiect se minimizează efectele de poluare asupra mediului întrucât sursa de energie este soarele, iar aceste sisteme nu produc gaze cu efect de sera", mai spun reprezentanţii Companiei de Apă Buzău.

Şi Primăria Buzău investeşte în parcuri fotovoltaice

Primăria Buzău are în derulare proiectul ce vizează "Producerea de energie verde prin construirea unui parc de panouri fofovoltaice în municipiul Buzău". Valoarea totală a proiectului este de 22.866.442,74 lei.

"Proiectul urmăreşte realizarea unei facilităţi de producţie pentru energia sustenabilă în vederea consumului propriu al Municipiului Buzău. Consumurile de energie electrică din cadrul unităţilor şcolare nu vor fi luate în considerare în vederea dimensionării centralei fotovoltaice (acestea vor fi finantate din alte programme operationale), rezultând astfel un consum de 4.529,92 MWh, din următoarele spaţii: iluminat public, spaţii administrative şi stadion Atletism. Sistemul fotovoltaic va fi alcătuit dintr-un număr de 6.195 module PV, fiecare dintre ele fiind formate dintr-un număr de 144 de celule, cu o dimensiune medie de 2.256 x 1133 x 35 mm şi o greutate de 27,2 kg. Puterea nominală aproximativă a modulelor PV analizate este de 570 Wp, cu un randament nominal de 21%", informează Primăria Buzău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5521
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2944
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9517
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.9182

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
hipo.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb