Parlamentul a aprobat bugetul Ministerului Mediului

F.A.
Politică / 14 ianuarie 2010

Parlamentarii au aprobat azi bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor cu amendamentele admise anterior şi de comisiile de buget-finanţe, iar ministrul Laszlo Borbely a declarat în plenul Parlamentului că va împărţi corect fondurile şi că s-ar putea cheltui 1,5 miliarde lei din fondul de mediu în 2010.

Senatorii şi deputaţii au adoptat, cu 193 voturi favorabile, 116 "împotrivă" şi o abţinere, anexa din proiectul de buget pe 2010 privind Ministerul Mediului şi Pădurilor, cu cele 7 amendamente adoptate de comisiile de finanţe. Toate amendamentele la Mediu care fuseseră respinse în cadrul Comisiilor au fost respinse şi de plenul reunit al celor 2 Camere.

Ministrul Laszlo Borbely a luat cuvântul în plen, explicând parlamentarilor că, în momentul în care a preluat Ministerul, a făcut un inventar al tuturor proiectelor în derulare.

"Am văzut câţi bani am în acest an, ce prevederi pot să am în a echilibra cât de cât, şi teritorial, şi din punct de vedere al punerii în funcţiune", a declarat udemeristul. Acesta a acuzat "lipsa de concepţie" în privinţa programului multianual legat de alimentările cu apă, staţiile de epurare şi a promis transparenţă şi împărţirea corectă a banilor, precizează NewsIn.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb