Parlamentul European îi cere Greciei o anchetă urgentă privind scandalul interceptărilor ilegale

V.G.
Internaţional / 4 noiembrie 2022

Parlamentul European îi cere Greciei o anchetă urgentă privind scandalul interceptărilor ilegale

Comisia de anchetă a Parlamentului European privind programele malware (PEGA) i-a cerut astăzi guvernului grec să procedeze la o anchetă urgentă şi aprofundată cu privire la scandalul interceptărilor ilegale, o afacere care în ultimele luni a marcat climatul politic din Grecia, relatează AFP, potrivit Agerpres.

''Această afacere trebuie să facă obiectul unei anchete de o manieră urgentă şi aprofundată înainte de alegerile naţionale de anul viitor'', a susţinut eurodeputata olandeză Sophie in't Veld, raportor pe acest dosar, într-o conferinţă de presă.

Guvernul conservator condus de Kyriakos Mitsotakis se află sub o presiune enormă după dezvăluirile privitoare la supravegherea de către serviciile naţionale de securitate (EYP) a lui Nikos Androulakis, un eurodeputat devenit lider al opoziţiei socialiste KINAL-PASOK, al treilea partid parlamentar ca mărime.

Acest scandal a dus, printre altele, la două demisii din rândul colaboratorilor premierului Kyriakos Mitsotakis - cea a şefului EYP Panagiotis Kontoleon şi cea a secretarului general al cabinetului prim-ministrului, Grigoris Dimitriadis.

Nikos Androulakis, care a fost ales lider al KINAL-PASOK în decembrie 2021, a declarat că a aflat că EYP i-a ascultat convorbirile la sfârşitul anului 2021.

O delegaţie formată din zece eurodeputaţi, printre care olandezi, belgieni, spanioli, francezi, greci şi italieni, au avut în ultimele două zile, la Atena, întrevederi cu oficialităţi guvernamentale, jurnalişti şi ONG-uri, în cadrul unei investigaţii a PEGA pe acest dosar.

''Multe dintre întrebările noastre au rămas fără răspuns'', a declarat preşedintele PEGA, eurodeputatul Jeroen Leanaers, într-o conferinţă de presă la parlamentul grec.

Eurodeputaţii au criticat ancheta desfăşurată până acum de majoritatea guvernamentală de la Atena care, în timpul activităţii unei recente comisii parlamentare constituite special pentru acest caz, a blocat mărturiile unor personalităţi-cheie, printre care reprezentanţi ai companiei Intellexa care, potrivit presei, a comercializat software-ul Predator în Grecia.

Ancheta realizată de jurnaliştii de investigaţie greci a arătat că această companie avea legături cu guvernul, în special cu Grigoris Dimitriadis.

Guvernul de la Atena a negat până acum utilizarea de sofware-uri ilegale, subliniind că statul nu a folosit niciodată acest gen de programe.

De partea sa, opoziţia de stânga a acuzat constant guvernul că doreşte să vadă muşamalizat acest scandal, mai ales după eşecul din septembrie al comisiei parlamentare de a convoca responsabilii aflaţi la originea acestei afaceri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro