Parlamentul polonez sprijină mijloacele de supraveghere controversate ale poliţiei

Laura Boico
Internaţional / 11 iunie 2016

Camera inferioară a parlamentului polonez a aprobat ieri un set de măsuri controversate ce extind mijloacele de supraveghere ale poliţiei, informează agenţia DPA, citată de Agerpres.

Parlamentarii din camera inferioară, Seimul, au aprobat cu 249 contra 173 de voturi legislaţia. Acum ea este trimisă la Senat, unde se aşteaptă să fie aprobată uşor zilele următoare.

Măsurile facilitează accesul forţelor de securitate la metadatele telefonice şi de internet fără a obţine mai întâi un ordin judecătoresc. Poliţia va fi de asemenea în măsură să reţină persoane până la două săptămâni fără un mandat pentru arestarea lor, aminteşte DPA.

Potrivit partidului conservator Lege şi Justiţie, venit la putere în noiembrie, legislaţia asigură că "toleranţa este zero pentru terorişti" în Polonia.

Acest lucru "este Orwell în 2016", a criticat Krzysztof Brejza, parlamentar liberal din opoziţie, în Seim după vot, conform surselor.

Mai devreme, ieri, organismul de experţi ai Consiliului Europei în drept constituţional - Comisia de la Veneţia - a declarat că legislaţia ameninţă viaţa privată şi sunt necesare controale judiciare mai mari.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb