Partidele de stânga şi de dreapta resping apelul preşedintelui Macron la deblocarea parlamentului Franţei

N.R.
Internaţional / 23 iunie

Partidele de stânga şi de dreapta resping apelul preşedintelui Macron la deblocarea parlamentului Franţei

Atât partidele de stânga, cât şi cele de dreapta au respins astăzi apelul preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, la deblocarea parlamentului, cerându-i şefului statului să precizeze ce compromisuri este dispus să facă în schimbul susţinerii, informează Reuters, conform Agerpres.

Ieri seara, înainte de a pleca spre Bruxelles pentru a participa la summitul Uniunii Europene, Macron a ţinut un discurs televizat în care a recunoscut că alegerile parlamentare de luna aceasta au evidenţiat "diviziunile profunde" din societatea franceză.

Preşedintele a exclus formarea unui guvern de uniune naţională şi le-a cerut liderilor partidelor rivale să ia în considerare posibilităţile de alcătuire a unei coaliţii cu alianţa sa de centru sau susţinerea reformelor prin aprobarea fiecărei legi în parte.

Manevra politică a fost respinsă din toate părţile spectrului politic ca o încercare de a obţine consensul asupra politicilor şefului statului, fără a ca acesta să facă în schimb prea multe concesii.

"Dacă îşi menţine proiectul, nu are o majoritate absolută", a declarat deputata socialistă Valerie Rabault postului de radio France Inter, susţinând că "el (Macron) va fi cel care blochează Franţa, nu noi".

Senatorul Bruno Retailleau, din partidul de dreapta Republicanii, a exclus orice coaliţie, susţinând că preşedintele nu se bucură de încredere. "Pentru noi, va merge caz cu caz", a afirmat el.

Apelul a fost respins şi de Louis Aliot, vicepreşedintele Adunării Naţionale (RN) conduse de Marine Le Pen, contracandidata de extremă dreaptă a lui Macron la alegerile prezidenţiale. RN este acum cel de-al doilea partid parlamentar din Franţa.

Liderul extremei stângi, Jean-Luc Melenchon, a numit discursul preşedintelui "un ghiveci".

Reuters apreciază că aceste reacţii lasă puţine şanse pentru ieşirea rapidă din impasul politic. Voturile alegătorilor francezi au dus la o situaţie neobişnuită în Franţa - un parlament fără o majoritate clară. Alianţa de centru a lui Macron ar fi avut nevoie de încă 44 de deputaţi pentru a dispune de majoritatea absolută, în timp ce extrema dreaptă îşi dispută cu o alianţă de stânga din care fac parte şi extremiştii postura de principală forţă de opoziţie. Conservatorii ar putea fi cei care decid cine va conduce.

Purtătoarea de cuvânt a guvernului de la Paris, Olivia Gregoire, a nuanţat poziţia lui Macron, care ceruse partidelor să îşi clarifice poziţiile în două zile. Ea a estimat că vor fi necesare săptămâni de consultări politice şi că preşedintele "a început un dialog care nu se va încheia în 48 de ore".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9454
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7424
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9466
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7525
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.3032

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro