Partidul Conservator va avea la alegerile locale din 2012 şapte candidaţi

F.A.
Politică / 2 septembrie 2011

Astăzi, în cadrul Biroului Politic al Partidului Conservator au fost desemnate judeţele şi municipiile reşedinţă de judeţ în care PC va desemna candidaţi sub sigla USL, arată un comunicat remis redacţiei.

Astfel, Partidul Conservator va avea un candidat la Consiliul Judeţean Maramureş şi candidaţi la primăriile municipiu reşedinţă de judeţ: Deva, Sibiu, Piatra Neamţ, Arad şi Târgovişte.

În cadrul USL s-a luat decizia ca pentru primăria Iaşi, Partidul Conservator să-l susţină pe deputatul Tudor Ciuhodaru, iar PSD şi PNL vor desemna un alt candidat.

"Din acest moment nu mai vorbim de candidaţi PSD, PNL sau PC. Ei devin în acte candidaţi ai USL şi vor fi susţinuţi de toate cele trei partide" a declarat preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3501
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7355
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3236
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.0241

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb