ICT

Paşaportul de vaccinare pentru libera circulaţie în UE, valabil doar pentru vaccinurile aprobate în blocul comunitar

J.P.
Internaţional / 12 martie

Paşaportul de vaccinare pentru libera circulaţie în UE, valabil doar pentru vaccinurile aprobate în blocul comunitar

Comisia Europeană va prezenta luna aceasta o propunere pentru crearea unui paşaport digital de vaccinare la nivelul Uniunii Europene. Acesta ar urma însă să fie valabil doar pentru vaccinurile aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului, susţin surse de la Bruxelles, citate de Euronews. Până acum, EMA a aprobat pentru folosirea în UE vaccinurile Pfizer/BioNTech, Moderna, AstraZeneca şi Johnson & Johnson, relatează Digi24.

Sursa citată de Euronews a precizat că propunerea a venit de la comisarul pentru justiţie al UE, Didier Reynders, care a arătat clar că statele membre sunt libere să îşi vaccineze cetăţenii cu alte produse, dar nu li se va aloca un certificat de călătorie licenţiat decât dacă vaccinul folosit este de la o companie autorizată.

De asemenea, durata paşaportului digital de vaccinare ar trebui să fie limitată până la sfârşitul pandemiei COVID-19. Testele şi carantina vor continua să fie condiţii pentru libera circulaţie în blocul comunitar, în timp ce vaccinarea nu devine o condiţie prealabilă, mai susţin sursele citate.

Certificatul va fi disponibil în format digital şi pe hârtie.

Comisarul pentru justiţie al UE, Didier Reynders, a declarat joi că protecţia datelor şi posibila discriminare au rămas preocupări cheie pentru Comisia Europeană care lucrează la o propunere pentru un certificat de călătorie COVID-19.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a confirmat că potenţialul certificat medical nu va include doar date despre vaccinare, ci şi ale date medicale, precum prezenţa anticorpilor.

"Vrem să creăm un certificat digital care să poată menţiona un test PCR negativ, proba că aveţi anticorpi sau că aţi fost inoculat cu un vaccin care a fost aprobat de EMA", a declarat şi comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

"De exemplu, dacă sunteţi vaccinaţi, nu mai trebuie să faceţi testele PCR", a mai precizat comisarul.

Ţările din sudul Europei, dependente de turism, precum Grecia, Spania şi Portugalia, susţin un astfel de sistem, dar partenerii lor din nordul blocului comunitar, precum Germania, au rezerve cu privire la funcţionarea acestor certificate.

Tema certificatului medical digital ar urma să fie analizată în Consiliul European pe 25 martie. Pentru a intra în vigoare, propunerea Comisiei Europene privind certificatul medical digital trebuie aprobată de Parlamentul European şi de statele membre.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro