Patria Bank (BVB: PBK) a raportat pentru 2025 un profit net de 50,2 milioane de lei, cu 53% peste nivelul din 2024, rezultat susţinut de majorarea veniturilor, îmbunătăţirea eficienţei şi extinderea echilibrată a portofoliului de credite performante, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Venitul net bancar a urcat la 251,5 milioane lei, în creştere cu 18% faţă de anul anterior, impulsionat în principal de avansul veniturilor nete din dobânzi (+16%) şi de dinamica veniturilor din activitatea financiară (+28%). Cheltuielile operaţionale au crescut cu 8%, pe fondul majorării taxei pe cifra de afaceri şi al investiţiilor continue în IT, securitate cibernetică şi marketing, transmite comunicatul băncii.
În aceste condiţii, raportul cost/venituri s-a îmbunătăţit la 70%, comparativ cu 76% în 2024 (64% faţă de 73% dacă este exclus impactul taxei pe cifra de afaceri). Profitul operaţional a ajuns la 76,4 milioane lei, cu 47% peste nivelul din anul precedent. Rentabilitatea capitalurilor proprii (RoE) a fost de 10,9%, iar rentabilitatea activelor (RoA) de 1,0%, ambele în creştere faţă de finalul lui 2024, menţionează documentul.
Activele totale ale băncii au depăşit 5,3 miliarde lei, marcând un avans de 18%, susţinut de creşterea creditării şi a investiţiilor în titluri de datorie. Portofoliul de credite performante a ajuns la 2,79 miliarde lei (+18%), iar raportul credite brute/depozite s-a îmbunătăţit la 71%, de la 67% la finalul anului anterior, notează banca.
Pe zona de risc, banca a redus rata expunerilor neperformante (NPE) la 3,56%, de la 4,07% în 2024, menţinând un grad de acoperire de aproximativ 56%, ceea ce reflectă o administrare prudentă a riscului de credit.
În plan comercial, creditarea a crescut pe toate segmentele. Portofoliul IMM a ajuns la 801 milioane lei (+19%), segmentul Corporate la 583 milioane lei (+22%), Agro la 405 milioane lei (+34%), iar Micro la 420 milioane lei (+10%). Vânzările de credite noi către persoane juridice au depăşit 1,25 miliarde lei, în timp ce în retail au fost acordate împrumuturi în valoare de 285 milioane lei, cu o dinamică accentuată pe segmentul creditelor garantate, precizează comunicatul băncii.
Banca transmite că numărul utilizatorilor Patria Online a crescut cu 13%, iar tranzacţiile prin Internet & Mobile Banking au avansat cu 16%. Extinderea funcţionalităţilor digitale şi lansarea de produse disponibile integral online au contribuit la diversificarea veniturilor şi la creşterea interacţiunii cu clienţii.
Rata fondurilor proprii totale s-a situat la 21,11%, peste nivelul din anul anterior şi peste cerinţele reglementate, confirmând o poziţie solidă de capital şi o utilizare eficientă a resurselor, mai este precizat în cadrul comunicatului.
















































Opinia Cititorului