Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

PCAB:Falşi brokeri, trimişi în judecată pentru spălare de bani şi activităţi neautorizate pe piaţa de capital

Mathias Klein
Piaţa de Capital /

Falşi brokeri, trimişi în judecată pentru spălare de bani şi activităţi neautorizate pe piaţa de capital

Mai mulţi falşi brokeri au fost, ieri, trimişi în judecată pentru înşelăciune, spălare de bani şi alte infracţiuni privind piaţa de capital, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (PCAB), trimis Redacţiei.

Astfel, procurorii au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 11 inculpaţi: Răzvan Alin Sdrobiş, Bogdan Marius Dahore, Emanuel Cioară, Jan Daniel Moraru, Vladimir Mihail Dima, Florin Valentin Tănăsescu, George-Valentin Vlad, Robert Ionuţ Stan, Constantin Grigore Ilie, Ionuţ Octavian Andrei şi Daniel Bogdan Andrei. Aceştia sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de instigare la înşelăciune, înşelăciune, instigare la desfăşurarea de activităţi neautorizate pe piaţa de capital, desfăşurare de activităţi neautorizate pe piaţa de capital şi spălare de bani.

Până la finalizarea urmăririi penale au fost identificate 27 de persoane vătămate, prejudiciul total reţinut în sarcina inculpaţilor trimişi în judecată fiind de 513.845 euro, 77.163 dolari şi 1.209.917 lei.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: "În perioada 2013 - 2015, inculpaţii, prezentându-se sub calitatea falsă de brokeri şi reprezentanţi ai societăţii de servicii de investiţii financiare Y.T.FX, înregistrată în Republica Mauritius, dar care nu este autorizată să presteze servicii de investiţii financiare în România, folosindu-se în mod fraudulos de platforma de tranzacţionare on-line Y.T.FX, au determinat mai multe persoane vătămate, cărora le-au creat convingerea că investesc în mod real, să depună sau să transfere sume consistente de bani în conturile bancare deţinute sau controlate de inculpaţi, cu scopul de a fi investiţi/folosiţi la operaţiuni pe piaţa de capital, operaţiuni care în realitate nu aveau loc, sumele de bani fiind însuşite de către aceştia. Operaţiunile pe piaţa de capital erau doar o legendă falsă, creată cu scopul a determina persoanele vătămate să depună sau să transfere banii, sens în care acestea primeau prin telefon instrucţiuni pentru a realiza operaţiuni cu instrumente financiare, după ce le erau deschise conturi pe platforma de tranzacţionare www.youtradefx.com".

Anchetatorii arată că, pe baza instrucţiunilor primite, persoanele vătămate intrau pe contul de tranzacţionare şi realizau operaţiunile indicate, cu consecinţa pierderii sumelor de bani depuse sau transferate în anumite conturi bancare, de unde banii erau transferaţi imediat către conturi bancare din străinătate, nefiind niciodată folosiţi efectiv la efectuarea de plăţi către eventuali parteneri contractuali.

Inculpaţii au structurat activitatea infracţională pe două paliere: activitatea de "call center" şi activitatea de "brokeraj", explică procurorii. Ei precizează: "Persoanele care desfăşurau activitatea de «call center» erau angajate cu contract individual de muncă la SC R.G.I. SRL (fostă YT G. M.), SC AS I. SRL (a cărei denumire reală este S. T. SRL), SC R.P.S. SRL, SC T. O. I. SRL, SC S. M. SRL şi SC E. S. T. (E.S.G. S. T. SRL), societăţi administrate sau controlate de unii dintre inculpaţi.

Activitatea de «call center» consta în apelarea insistentă şi repetată a unor posibili clienţi (potenţiale victime) pentru a-i determina să investească sume de bani în piaţa de capital. Clienţii erau ademeniţi cu iluzia unor câştiguri rapide, însă, în realitate, banii nu erau investiţi niciodată în piaţa de capital, fiind depuşi de către persoanele vătămate (la îndrumarea făptuitorilor) direct în conturile unor entităţi juridice nerezidente, de unde, mai departe, aceştia erau transferaţi către alte conturi bancare din Bulgaria, Cipru şi Israel.

Persoanele implicate în activitatea de «call center» erau instruite să reproducă anumiţi termeni specifici pieţei de capital în discuţiile iniţiale pe care le au cu potenţialii clienţi, termeni pe care aceşti angajaţi nu îi stăpâneau în realitate, scopul fiind de a determina persoanele să accepte colaborarea. După ce persoanele vătămate acceptau să investească, acestora li se prezentau alte persoane din cadrul aceluiaşi grup, care îşi declinau calitatea ilegală de «broker» (pentru a-i convinge astfel pe clienţi că au în faţă adevăraţi profesionişti), deşi aceştia nu au pregătire specifică sau drept conferit de instituţiile de profil din România, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, pentru a activa pe acest domeniu de piaţă".

Activitatea de "brokeraj" consta în preluarea şi transmiterea ordinelor privind unul sau mai multe instrumente financiare, precum şi consultanţa pentru investiţii, mai susţin procurorii. În acest sens, brokerul îl ajuta pe client să-şi deschidă un cont pe platforma de tranzacţionare www.youtradefx.com, după care îl îndruma în activitatea de investiţii, spunându-i când să investească şi în ce să investească, operaţiunile fiind doar aparente.

Dosarul a fost trimis, spre soluţionare, la Tribunalul Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. De cate case de brokeraj am avut parte in acesti ani si cati am fost tepuiti iar organele competente s-au dovedit incompetente. Mi s-a intamplat sa trimit sesizare la ASF iar ei au spus ca sesizarea au trimis-o mai departe la organele competente. Ceea ce spun s-a intamplat in 2011. Nici un raspuns si am ramas ca bula in gara.... Concluzia ca institutiile, pana acuma, nu reusesc sa rezolve nimic.....

    1. Cat m-au sunat escrocii astia de ma exasperau,sper sa infunde puscaria mult si bine!!!

      Pt. cine are cunostinte de trading era usor de identificat ca sunt hoti. 

      Sara, era câteodată distractiv să le asculți "teoriile" macro. Nu ți-au spus cum urma să evolueze prețul petrolului? Ha Ha Ha.

      Bag seama ca pe tine nu te-au saltat inca....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS