PD propune înfiinţarea instituţiei medierii

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Politică / 16 ianuarie 2004

Partidul Democrat (PD) va depune la Parlament, în luna februarie, un proiect de lege pentru înfiinţarea instituţiei medierii în procesele judiciare şi în activităţile de judecată, după cum a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele executiv Emil Boc. Domnia sa susţine că această propunere vine în ajutorul judecătorilor, care trebuie să rezolve un număr extrem de mare de litigii. "Numărul de dosare pe judecător este de 474 anual, iar instanţele sînt aproape paralizate de numărul de cauze care intră pe rol", a arătat domnul Boc, subliniind că norma europeană în materie prevede numai 230 de dosare pe an pentru un judecător. Emil Boc a invocat şi creşterea volumului de cauze penale şi civile cu aproximativ 35% în perioada 1995-2002.

Prin proiectul său, PD propune ca acele cauze în care părţile pot ajunge la o înţelegere, să poată fi mediate de o comisie, reducînd astfel durata procesului şi cheltuielile aferente. În plus, iniţiativa legislativă a PD prevede ca judecătorul să poată trimite cauza oricînd la mediere. Comisiile de mediere ar putea fi alcătuite din specialişti în drept, psihologie, asistenţă socială, administraţie, ştiinţe politice etc.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3485
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8104
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3851
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.6821

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb