Pedeapsa fostei şefe a DIICOT, Alina Bica, suspendată

E.A.
Anticorupţie / 20 decembrie 2018

Alina Bica (Sursa foto: Twitter)

Alina Bica (Sursa foto: Twitter)

Înalta Curte a decis suspendarea pedepsei de 4 ani cu executare pentru fosta şefă a DIICOT Alina Bica, în urma contestaţiei formulate de avocaţii săi în legătură cu formarea completurilor de cinci judecători.

Condamnat tot la 4 ani de închisoare în acelaşi dosar, va fi eliberat şi Şerban Pop.

Alina Bica se află în arest în Costa Rica.

Fostul ministru al Turismului Elena Udrea şi fosta şefă DIICOT Alina Bica au fost reţinute, în 3 octombrie, de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica. Ulterior, Elena Udrea şi Alina Bica au fost arestate preventiv pentru două luni. Ulterior, arestul acestora a fost prelungit.

Dan Şova, Rudel Obreja şi Constantin Niţă au fost puşi în libertate, ieri noaptea, prin decizia completului Penal 2 al ICCJ, contestaţiile în anulare formulate de aceştia după decizia CCR privind completurile de 5 judecători, având termen în 21 ianuarie. Fostul senator PSD Dan Şova a declarat, la ieşirea din detenţie, că exact judecătorul care a făcut diferenţa în cazul condamnării sale este cel care nu ar fi trebuit să fie în complet, referindu-se la constituirea ilegală a completurilor de 5 judecători de la instanţa supremă, conform News.ro.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2542
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5768
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1184
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.2649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb