PENTAGONUL: SUA au furnizat recent un sprijin aerian armatei afgane

G.B
Internaţional / 23 iulie 2021

Lloyd Austin

Lloyd Austin

SUA au furnizat recent un sprijin aerian armatei afgane care încearcă să stăvilească ofensiva talibanilor, a indicat Pentagonul ieri, când insurgenţii au afirmat că au ajuns să controleze 90% din frontierele afgane, transmite AFP, citată de Agerpres.

'În ultimele zile, am întreprins lovituri aeriene în sprijinul armatei afgane', a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, într-un briefing de presă.

'Continuăm să desfăşurăm lovituri pentru a sprijini forţele afgane', a adăugat el.

Kirby a refuzat să precizeze unde au avut loc loviturile aeriene, dar a reamintit că secretarul apărării, Lloyd Austin, a reafirmat în ajun angajamentul Statelor Unite de a 'ajuta armata afgană şi guvernul afgan în viitor'.

Miercuri, şeful Statului Major american, generalul Mark Milley, a recunoscut că talibanii controlează jumătate din districitele din Afganistan, chiar dacă nu au cucerit niciun mare oraş.

Talibanii desfăşoară din luna mai o ofensivă pe toate direcţiile împotriva forţelor afgane, în timp ce trupele internaţionale îşi continuă retragerea definitivă din această ţară, operaţiune prevăzută să se încheie la sfârşitul lunii august.

Un purtător de cuvânt al talibanilor a declarat ieri pentru agenţiile de presă ruse că insurgenţii controlează 90% din frontierele Afganistanului, fără ca afirmaţiile sale să poată fi verificate în mod independent.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb