PENTAGONUL: Treisprezece militari americani au murit în atentatele de la Kabul, alţi 18 sunt răniţi

J.P.
Internaţional / 27 august 2021

Treisprezece militari americani au murit în atentatele de la Kabul, alţi 18 sunt răniţi

Treisprezece militari americani au murit şi alţi 18 au fost răniţi în atentatele sinucigaşe de joi din apropierea aeroportului din Kabul, potrivit unui nou bilanţ al Pentagonului, relatează AFP, citat de Agerpres.

"Un al treisprezecelea soldat american a murit în urma rănilor suferite în atentatul de la poarta Abbey", a declarat purtătorul de cuvânt al comandamentului central al armatei americane, Bill Urban.

"Numărul răniţilor este acum de 18", a adăugat el, în contextul în care precedentul bilanţ anunţat de Pentagon era de 12 morţi şi 15 răniţi.

Preşedintele Joe Biden a spus joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că soldaţii americani care au murit în atentatele de lângă aeroportul din Kabul sunt "eroi" şi a precizat că SUA vor răspunde "cu forţă şi precizie, la momentul şi în locul pe care îl vor alege".

Aceşti soldaţi "sunt eroi care erau angajaţi într-o misiune periculoasă şi altruistă pentru a salva alte vieţi", a subliniat Biden, care a ţinut un moment de reculegere pentru soldaţii ucişi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Vor raspunde cu forta si precizie....Vor muri tot oameni nevinovati,altii iau calea exodului iar teroristii drogati care se arunca in aer se vor infiltra printre ei.

    sunt pline cimitirele americane de "eroi".....

    1. Da sunt pline cimitirele de eroi dar aduc si profit mare SUA(petrol si alte multe resurse)asa ca nimic nu se castiga fara mici pierderi!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2575
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5331
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5996
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1398
Gram de aur (XAU)Gram de aur636.9839

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb