Perioada de aplicaţii pentru Bucharest Summer University 2015 se apropie de sfârşit

Elena Deacu
Ziarul BURSA #Comunicate de presă / 25 iunie 2015

Perioada de aplicaţii pentru Bucharest Summer University 2015 se apropie de sfârşit

Şcoala internaţională de vară Bucharest Summer University se va desfăşura în perioada 9-23 august 2015, iar aplicanţii mai au încă timp până pe data de 26 iunie, pentru a îşi obţine biletul de participare la evenimentul educaţional.

Proiectul este organizat de Academia de Studii Economice din Bucureşti, Asociaţia Absolvenţilor ALUMNI ASE şi Uniunea Studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti (USASE), prin intermediul Senatului Studenţilor, cu mentoratul Facultăţii de Economie Agroalimentară şi a Mediului şi în parteneriat educaţional cu Fundaţia Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Proiectul oferă studenţilor de la toate ciclurile de învăţământ (licenţă, masterat şi doctorat) oportunitatea de a obţine o bursă integrală, putând astfel să devină parte a şcolii internaţionale de vară Bucharest Summer University în mod gratuit, pe baza celor mai bune eseuri trimise.

Cea de-a unsprezecea ediţie a şcolii de vară ,,Bucharest Summer University" propune participanţilor o temă interesantă: "Antreprenoriatul şi mediul de business agroalimentar în economia globală" (en."Entrepreneurship and agribusiness intentions in the global economy"). Anul acesta echip va fi alcătuită din 55 de studenţi iar prin tema abordată în această ediţie, Bucharest Summer University îşi doreşte să îi familiarizeze pe toţi participanţii cu conceptele fundamentale din domeniu, dar mai ales să le dezvolte interesul în ceea ce priveşte mediul de agribusiness.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2780
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1594
Gram de aur (XAU)Gram de aur620.5504

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb