Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

Peste 1 milion de aplicări la job-uri au fost înregistrate doar în luna ianuarie

D.B.
Miscellanea /

Peste 1 milion de aplicări la job-uri au fost înregistrate doar în luna ianuarie

Peste 1 milion de aplicări la job-urile active pe eJobs.ro au fost înregistrate în luna ianuarie a acestui an, nivelul reprezentând un record istoric pentru piaţa locală de recrutare. Valoarea este cu aproximativ 25% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când candidaţii activi pe eJobs.ro au cumulat puţin peste 800.000 de aplicări, potrivit unui comunicat remis Redacţiei noastre.

Aproape jumătate din numărul total de aplicări aferente lunii ianuarie a fost făcută pentru joburile din vânzări - domeniu care, an de an, este pe primul loc în topul preferinţelor candidaţilor. Clasamentul continuă cu locurile de muncă disponibile în call-center-e şi cele din administrativ / logistică/. Foarte căutate au fost, la începutul anului, şi job-urile care se adresează celor cu experienţă în zona de financiar / contabilitate, marketing sau bănci.

Bogdan Badea, CEO eJobs România, spune:"Anul 2020 a început exploziv şi a depăşit toate aşteptările noastre atât în ceea ce-i priveşte pe candidaţi, cât şi în ceea ce-i priveşte pe clienţi. Astfel, numărul record de aplicări din luna ianuarie a venit în tandem şi cu încasări record. Ne aşteptăm, deci, la un an bun şi ne bucură să vedem că toată lumea a început în forţă, că atât clienţii mici cât şi cei mari şi-au consolidat bugetele şi că au planuri mari pentru 2020. Avem toate premisele să credem că acest an ar putea fi unul dintre cei mai buni pentru cei care vor să se angajeze şi pentru cei care angajează, deopotrivă".

Cel mai scăzut nivel de interes a fost manifestat pentru funcţiile publice, care au strâns aproximativ 500 de aplicări. De 4 ori mai multe aplicări au primit angajatorii din domeniul medicinei veterinare şi puţin peste pragul de 2.500 de aplicări au înregistrat cei din protecţia muncii. Prelucrarea lemnului, ONG-urile sau serviciile de babysitting / au pair şi curăţenie au fost alte domenii cu un nivel scăzut de atractivitate în ochii candidaţilor, mai precizează sursa.

La nivelul anului 2019, au fost înregistrate peste 9,5 milioane de aplicări, atât pentru job-urile din România, cât şi pentru cele din străinătate. În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile peste 25.000 de locuri de muncă pentru România cât şi pentru străinătate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS