Peste 1.200 de dosare din arhiva fostei Securităţi, predate de SRI către CNSAS

F.A.
Politică / 21 martie 2011

Peste 1.200 de dosare din arhiva fostei Securităţi au fost predate, astăzi, din arhiva fostei Securităţi de către Serviciul Român de Informaţii (SRI) către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), informează Agerpres, potrivit HotNews.ro.

SRI susţine că în perioada 2005 - 2011 a remis CNSAS, în conformitate cu legislaţia în vigoare, 1.600.257 de dosare, cu 1.956.366 de volume, care reprezintă peste 18.000 de metri liniari de arhivă.

Conform SRI, în gestiunea CNSAS au fost transmise aproximativ 1.704.000 de fişe de evidenţă din cartoteca Securităţii, precum şi peste 700.000 de înregistrări din baza de date a fostului Centru de Informatică şi Documentare.

""Serviciul Român de Informaţii (SRI) îşi respectă angajamentul de a continua demersul de predare a arhivelor Securităţii către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS). (...) SRI şi CNSAS vor colabora şi în viitor, conform cadrului legal statuat de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 24/ 2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată prin Legea nr. 293/ 2008"", se precizează într-un comunicat SRI.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2489
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5480
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6210
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1244
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9521

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb