Peste 13 milioane de persoane au tranzitat frontiera de stat în trimestrul I al anului 2023

D.T.
Miscellanea / 24 aprilie 2023

Peste 13 milioane de persoane au tranzitat frontiera de stat în trimestrul I al anului 2023

În primul trimestru al anului 2023, poliţiştii de frontieră au efectuat formalităţile de tranzitare a frontierei pentru 13,2 milioane de cetăţeni români şi străini, cu 31% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat remis redacţiei. De asemenea, 3,75 milioane de mijloace de transport au fost procesate în punctele de control trecere frontieră.

Conform comunicatului, în ceea ce priveşte misiunile de supraveghere şi control desfăşurate în punctele de frontieră, precum şi în zona de competenţă, în primele trei luni ale anului 2023, lucrătorii noştri au constatat 4.893 fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia naţională.

Cu ocazia controlului de frontieră, în cele trei luni, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România pentru 1.850 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de intrare în ţară. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.

În perioada analizată, poliţiştii de frontieră au constatat 4.893 de fapte ilegale (2.545 infracţiuni şi 2.348 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română. Din numărul total de infracţiuni - 2.545 - cele mai multe au fost înregistrate în domeniile: trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei (962), fals şi uz de fals (334), trafic de migranţi (172), încălcarea dreptului de proprietate intelectuală (271), precum şi contrabandă şi fraudă vamală, arată sursa.

Totodată, pe categorii de activităţi specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - în cele trei luni, poliţiştii de frontieră, independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, au reţinut în vederea confiscării aproximativ 750.000 pachete cu ţigări în valoare de aproximativ 14 milioane lei şi 9.000 kg tutun vrac şi pentru narghilea.

În perioada de referinţă, la nivel naţional, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de competenţă 3.289 cetăţeni străini care au încercat să treacă frontiera de stat în scop de migraţie ilegală, din care 443 pe sensul de intrare în ţară şi 2.846 pe sensul de ieşire. Mare parte dintre ei au acţionat organizaţi în grupuri de migranţi, cu sprijinul unor traficanţi, fiind descoperite şi reţinute 186 călăuze/transportatori, implicaţi în traficul de migranţi, precizează comunicatul.

În ceea ce priveşte naţionalitatea persoanelor depistate în tentativă de trecere ilegală a frontierei, se constată că cei mai mulţi cetăţeni provin din următoarele ţări: Bangladesh, Siria, Pakistan, Nepal, India, Egipt, Maroc şi Turcia.

Ca urmare a unor măsuri dispuse pe linia de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale, la frontiera cu Serbia, se constată o scădere cu 92% a numărului de persoane depistate în migraţie ilegală. De asemenea, în urma dispunerii de măsuri în vederea închiderii direcţiilor de deplasare ale migranţilor la frontiera cu Serbia, în perioada analizată s-a reuşit prevenirea intrării în ţară a 379 persoane, cu peste 93% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În continuare cele mai multe cazuri de migraţie ilegală au fost constatate la frontiera cu Ungaria, cel mai utilizat mod de încercare de intrare/ieşire ilegală în/din România a fost trecerea/tentativa de trecere ilegală prin ascunderea în mijloace de transport, aproximativ 59% dintre migranţi recurgând la această metodă.

Tot în primele trei luni ale anului 2023, în punctele de trecere ale frontierei au fost depistate 61 autovehicule care erau în atenţia autorităţilor din diferite state ale Uniunii Europene, fiind semnalate ca fiind furate sau bunuri căutate în vederea indisponibilizării, de aproape două ori mai multe comparativ cu trimestrul I 2022. În urma acţiunilor derulate cu structurile teritoriale ale Gărzii de Mediu au fost oprite la intrarea în ţară aproximativ 1.000 de tone de deşeuri, cărora autorităţile de control nu le-au permis intrarea în ţară deoarece nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.

În perioada de referinţă, au fost depistate peste 172.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute (produse cosmetice şi de parfumerie, marochinărie, articole vestimentare, etc.), cele mai multe cazuri au fost depistate la frontiera româno-bulgară, în zona de competenţă a ITPF Giurgiu.

Poliţia de Frontieră Română cooperează cu toate structurile cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere (Poliţia Română, AVR etc.) măsurile adoptate la frontieră împotriva persoanelor aflate în atenţia autorităţilor fiind luate în conformitate cu legislaţia europeană în materie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb