Peste 2 milioane de facturi la energie au fost corectate de furnizori

Comunicate de presă / 19 ianuarie 2022

În urma controalelor efectuate de Comandamentul pentru Energie al ANPC, au început să apară primele rezultate, în sensul în care, pe lângă contravenţiile acordate, furnizorii au început să remită facturile corectate către populaţie, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Aşa cum am spus, românii trebuie să primească facturile corectate, în aşa fel încât să fie APLICATE compensarea şi plafonarea, conform legii!", a declarat Florin Spătaru, ministrul economiei.

La doar o săptămână de la înfiinţarea Comandamentului pentru Energie şi începerea controalelor, comisarii ANPC au finalizat 94 de acţiuni de control în întreaga ţară, alte 100 fiind în curs de derulare. Până acum, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

În urma verificărilor, unul dintre cei mai importanţi furnizori de energie electrică din ţară a stornat 2.232.224 de facturi la care nu se aplicase compensarea/plafonarea de la 01.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în oglindă, de facturi calculate conform normelor legale în vigoare.

Comandamentul pentru Energie este structura special creată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pentru a verifica modul în care unele companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale au respectat legislaţia în vigoare şi drepturile consumatorilor persoane fizice, dar şi felul în care acestea au reacţionat, ca urmare a controalelor ANPC.

Verificările vor fi continuate până pe data de 31 martie 2022. 

În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică şi gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris (adresele sunt stipulate pe site-ul www.anpc.gov.ro) şi 
pot face sesizări la numărul de telefon, cu tarif normal, 021.307.67.89, sau să acceseze adresa de e-mail energie@anpc.ro.

 

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
40 de nopţi albe
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb