Peste 3.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID la maratonul de la UMF Iaşi

S.B.
Miscellanea / 16 mai 2021

Peste 3.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID la maratonul de la UMF Iaşi

Peste 3.000 de persoane s-au vaccinat anti-COVID, până în prezent, la maratonul organizat la Universitatea de Medicină şi Farmacie ''Gr. T. Popa'', a anunţat, duminică, prefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, se administrează vaccin de la Pfizer BioNTech, iar rapelul se poate face peste 21 de zile la UMF sau în oricare alt centru.

Maratonul de vaccinare împotriva COVID-19, organizat pentru persoanele de peste 16 ani, a început vineri, la ora 16,00, şi se va încheia luni, la ora 08,00.

Pentru minorii care doresc să se vaccineze este necesar acordul scris al unui părinte sau tutore legal.

Sunt organizate 20 de fluxuri de vaccinare, fiind implicaţi aproape 1.000 de medici, asistenţi medicali, studenţi şi personal administrativ.

Pe parcursul celor trei zile, între orele 14,00 şi 15,00 şi 18,00 - 19,00, pe esplanda UMF sunt prezentate recitaluri instrumentale, concerte corale, momente coregrafice şi piese de teatru, sub egida Ateneului Naţional Iaşi.

Maratonul de vaccinare este organizat de UMF, în parteneriat cu Direcţia de Sănătate Publică Iaşi, Colegiul Medicilor Iaşi, Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România - filiala Iaşi, Prefectura şi Primăria Iaşi, Consiliul Judeţean şi Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb