Peste 40 de migranţi din Siria, Irak şi Pakistan prinşi când voiau să intre în ţară din Serbia

Alexandra Cismaru
Miscellanea / 25 martie 2017

Sediu Poliţia de Frontieră

Sediu Poliţia de Frontieră

Un număr de 42 de migranţi din Siria, Irak şi Pakistan, între care şi un copil de zece zile, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Timiş şi Caraş-Severin, când încercau să intre ilegal în ţara noastră din Serbia, cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Moraviţa, judeţul Timiş, au prins, în zona localităţii Lăţunaş, 12 cetăţeni străini care trecuseră graniţa cu Serbia.

Totodată, în cadrul unei alte acţiuni, poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, în cooperare cu jandarmi şi poliţişti din Deta, au descoperit alte nouă persoane străine în localitatea Clopodia.

În comunicat se arată, citat de News.ro: "Cele 21 de persoane au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări. S-a stabilit că este vorba despre nouă sirieni şi 12 cetăţeni irakieni, dintre care şapte bărbaţi şi cinci femei cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani şi nouă minori cu vârste între 4 şi 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei".

Tot în noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au prins, în apropierea localităţilor de frontieră Vrani şi Comorâşte, 21 cetăţeni străini, care au fost preluaţi şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.

În comunicat se mai arată: "În cadrul verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre 12 cetăţeni din Siria şi 9 din Pakistan, dintre care cincisprezece bărbaţi, două femei (o femeie care a născut în urmă cu câteva zile a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate) şi patru minori (un bebeluş de numai zece zile). Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei".

În cele două cazuri se fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând să fie luate măsurile legale care se impun.

Totodată, vor fi anunţate autorităţile de frontieră sârbe pentru cercetarea în comun a incidentului şi punerea în aplicare a acordului de readmisie.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2384
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5850
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1574
Gram de aur (XAU)Gram de aur599.6219

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb