Peste 70% dintre elevi şi-au anunţat participarea la cursurile de pregătire pentru examenele naţionale

S.B.
Miscellanea / 2 iunie 2020

Peste 70% dintre elevi şi-au anunţat participarea la cursurile de pregătire pentru examenele naţionale

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au precizat că peste 70% dintre elevii din clasele terminale şi-au anunţat intenţia de a participa la cursurile de pregătire care au început marţi, o statistică a celor care au participat efectiv urmând a fi realizată la finalul perioadei. În unele judeţe, cum sunt Harghita şi Ialomiţa, 96% dintre elevii de clasa a VIII-a şi a XII-a au anunţat că vor participa, în timp ce în Bucureşti doar 40%, potrivit news.ro.

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au declarat, marţi, pentru News.ro, că peste 70% dintre elevii din clasele terminale şi-au anunţat intenţia de a participa la cursurile de pregătire.

Întrucât dinamica elevilor care vor participa efectiv este foarte mare, o statistică în acest sens va fi realizată abia la finalul perioadei de pregătire.

Potrivit intenţiei de participare transmise de către inspectoratele şcolare, rata de participare se situează la 96% în judeţele Harghita şi Ialomiţa, 90% în Covasna şi Maramureş, 87% în Brăila. De asemenea, în judeţele Vrancea şi Tulcea peste 80% dintre elevi au anunţat că vor participa.

În Bucureşti, doar 40% dintre elevi au anunţat că intenţionează să participe.

Reprezentanţii ministerului au precizat că nu s-au înregistrat probleme în prima zia activităţii de pregătire, şcolile fiind pregătite să primească elevii.

Potrivit sursei citate, în perioada 2-12 iunie, elevii din clasele terminale pot participa la activităţi de pregătire în unităţile de învăţământ, în vederea participării la Evaluarea Naţională sau Bacalaureat.

Participarea este opţională, fiind la latitudinea părinţilor dacă trimit sau nu copiii la orele de pregătire.

Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii au stabilit condiţiile în care se desfăşoară orele de pregătire a elevilor din clasele terminale, dar şi examenele.

Au fost stabilite prevederi pentru intrarea în unităţile de învăţământ, grupele dintr-o clasă, dar şi pentru grupurile sanitare. Astfel, vor exista grupe de maxim 10 elevi, sălile vor fi dezinfectate şi aerisite, vor exista pauze şi toată lumea va purta măşti şi se va dezinfecta la intrarea în unitate. Nu pot participa la cursuri sau examene elevii care au simptome sau temperatura mai mare de 37,3 grade Celsius.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb