Premierul ungar Peter Magyar a pledat pentru consolidarea independenţei tehnologice a Europei şi pentru investiţii mai mari în capacităţile industriale ale continentului, afirmând că Uniunea Europeană riscă să rămână în urmă în competiţia tehnologică globală, relatează dpa, citat de Agerpres.
Într-un discurs susţinut luni, la un eveniment organizat de Fundaţia Konrad Adenauer la Berlin, Magyar a atras atenţia asupra dependenţei europene de resurse şi tehnologii din afara continentului, conform sursei.
„Ştim cât de dependenţi suntem de energie, de materii prime critice, de componente şi de tehnologii produse în afara continentului nostru”, a declarat premierul ungar şi a cerut intensificarea investiţiilor în tehnologia şi capacitatea industrială europeană, subliniind că „revitalizarea competitivităţii Europei nu mai trebuie amânată”, potrivit publicaţiei.
Magyar şi-a susţinut discursul în limba germană, pe care a învăţat-o în timpul unui semestru Erasmus petrecut la Hamburg, ulterior, în sesiunea de întrebări şi răspunsuri, el a recunoscut că a uitat între timp o mare parte din cunoştinţele de limbă germană, conform sursei.
Premierul ungar, aflat la conducerea ţării din luna mai, a reafirmat la Berlin angajamentul de a schimba direcţia politică a Ungariei, după victoria partidului său de centru-dreapta, Tisza, în alegerile parlamentare din aprilie, Magyar a promis o schimbare de sistem şi apropierea ţării de Uniunea Europeană, potrivit publicaţiei.
Fostul premier Viktor Orban, aflat la putere din 2010, a intrat în repetate rânduri în conflict cu instituţiile europene, a blocat prin veto decizii importante ale UE şi a consolidat relaţiile Ungariei cu Rusia şi cu administraţia preşedintelui american Donald Trump, conform sursei.
„Scopul nostru este să readucem Ungaria în Europa”, a declarat Magyar la Berlin şi a cerut răbdare în privinţa schimbărilor promise şi s-a declarat optimist, afirmând că succesul Ungariei ar contribui şi la succesul Europei, potrivit publicaţiei.


























































Opinia Cititorului