Petrom a finalizat operaţiunea de majorare a capitalului, ce a implicat şi aportul terenurilor statului

ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 noiembrie 2022

Petrom a finalizat operaţiunea de majorare a capitalului, ce a implicat şi aportul terenurilor statului

OMV Petrom (SNP) a finalizat operaţiunea de majorare a capitalului social, ce a implicat şi aportul terenurilor statului, conform unui raport al producătorului de petrol şi gaze publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În urma operaţiunii, capitalul OMV Petrom a crescut, prin aport în natură şi în numerar, cu suma de 566,7 milioane lei, de la 5,66 miliarde lei la 6,23 miliarde de lei, prin emisiunea a 5,66 miliarde de acţiuni noi. Dintre acestea, aproape 1,21 miliarde de acţiuni noi, în valoare de 120,66 milioane lei, reprezintă aportul în natură al statului român, prin Ministerul Energiei, în timp ce 4,46 miliarde de acţiuni noi (inclusiv titluri suport incluse în certificate globale de depozit noi, listate la Londra), cu o valoare de 446,09 milioane lei, au fost subscris în numerar prin exercitarea dreptului de preferinţă de către acţionarii Petrom, cu excepţia statului. Suma subscrisă în numerar reprezintă circa 96% din cea estimată să fie încasată în cazul în care toate acţiunile ar fi fost subscrise în cadrul operaţiunii de piaţă.

"Noile acţiuni emise sunt disponibile pentru tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere operată de Bursa de Valori Bucureşti începând cu data de 3 noiembrie 2022, iar noile certificate globale de depozit sunt de aşteptat să fie emise în sau în jurul datei de 3 noiembrie 2022 şi vor fi disponibile pentru tranzacţionare pe piaţa principală operată de Bursa de Valori Londra la scurt timp după aceea", se arată în rapotul Petrom.

Operaţiunea de majorare a capitalului social al producătorului de petrol şi gaze prin aportul cu terenurile statului a fost instituită prin Legea 555 din 2 decembrie 2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Petrom. Terenurile, cu o suprafaţă de 1.379 hectare, au fost evaluate la aproape 120,7 milioane de lei, de societatea de evaluare şi consultanţă Darian DRS.

Pentru primele nouă luni ale anului, OMV Petrom a raportat un profit net consolidat de aproape 9,16 miliarde de lei, de peste cinci ori mai mare faţă de cel din perioada ianuarie-septembrie 2021, în condiţiile în care veniturile din vânzări au urcat cu 160%, până la 44,24 miliarde lei.

Grupul OMV deţine 51% din OMV Petrom, în timp ce Statul Român, prin Ministerul Energiei, are 20,6% din producătorul de petrol şi gaze, a cărui evaluare bursieră se ridică la cica 25 miliarde de lei.

APA NOVA
hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6687
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1404
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8125
Gram de aur (XAU)Gram de aur357.7647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb