Abonament gratuit

Phonetastic GSM devine distribuitor oficial în ţara noastră, pentru smartwatch-urile Huami Amazfit

A.I.A.
Miscellanea /

Phonetastic GSM devine distribuitor oficial în ţara noastră, pentru smartwatch-urile Huami Amazfit

Phonetastic GSM, una dintre cele mai importante companii implicate în distribuirea de telefoane, tablete, accesorii GSM şi gadget-uri, a devenit distribuitor oficial pe piaţa autohtonă, pentru smartwatch-urile Amazfit, produse de Huami Corporation, se arată într-un comunicat al companiei remis Redacţiei.

Activă atât în ţara noastră cât şi în Uniunea Europeană, Phonetastic GSM devine prima companie locală care are contract direct cu Huami, pentru distribuţia smartwatch-urilor Amazfit, începând din iunie. În prezent, această marcă este comercializată în peste 70 de ţări şi au fost vândute mai mult de 100 milioane de unităţi de la lansarea sa, în septembrie 2015, înregistrând creşteri semnificative de la an la an. În viitorul apropiat, Phonetastic GSM va începe distribuţia smartwatch-urilor Huami Amazfit şi în Bulgaria.

Ştefan Rădoi, Director de Vânzări al Phonetastic GSM, a declarat: "Încheierea parteneriatului cu Huami ne bucură foarte mult, pentru că de acum le vom pune la dispoziţie partenerilor şi clienţilor noştri una dintre cele mai prestigioase mărci de smartwatch-uri din lume. Ne-am orientat către Amazfit, deoarece apreciem calitatea deosebită a acestor produse şi preţul accesibil, raportat la ceea ce oferă. Cred că piaţa de smartwatch-uri trece printr-un moment prielnic şi că va continua să crească în viitor. Odată cu ieşirea din perioada de izolare, oamenii simt nevoia să se mişte tot mai mult în aer liber, iar un asemenea dispozitiv, care măsoară în mod inteligent şi corelează parametri care ţin de răspunsul organismului la activitatea fizică, va deveni tot mai căutat".

Potrivit reprezentanţilor companiei, decizia de a deveni distribuitori oficiali în ţara noastră pentru Huami Amazfit a venit ca urmare a cererii tot mai mari, din partea clienţilor, pe fondul unei atenţii ridicate în ceea ce priveşte starea de sănătate, dar şi nevoia de optimizare a timpului şi de organizare.

"Am observat, atât din solicitările pe care le-am primit direct cât şi din studiile de piaţă, că românii îşi doresc să aibă grijă de sănătatea lor, într-un mod disciplinat. Acest lucru era valabil şi înainte de criza COVID-19, dar acum este şi mai pregnant. Aşadar, am avut o cerere semnificativă la care răspundeau doar două, trei opţiuni pe piaţa locală. Această situaţie ne-a făcut să gândim la scară mare şi să ne îndreptăm atenţia spre unul dintre jucătorii puternici la nivel global. Intrarea oficială a Amazfit în portofoliul Phonetastic GSM cred că este de bun augur şi pentru piaţă, deoarece creşte nivelul de competitivitate", a punctat Ştefan Rădoi.

Potrivit Phonetastic GSM, la nivelul pieţei locale, în 2019 au fost vândute peste 350.000 de dispozitive uşor de purtat care monitorizează activitatea fizică, cum sunt brăţările fitness şi ceasurile inteligente. Conform observaţiilor Phonetastic GSM, de la declanşarea pandemiei COVID-19, produsele de acest tip care aparţin unor branduri mai puţin consacrate şi mai accesibile ca preţ, denumite produse de brand B, au înregistrat creşteri importante. Motivul principal este grija consumatorului final care este mult mai atent acum cu bugetul de cheltuieli personal. Astfel că în aprilie 2020, produsele de brand B au avut creşteri semnificative faţă de aceeaşi perioadă din 2019.

Din luna iunie, Phonetastic GSM va începe distribuţia întregii game de ceasuri inteligente Amazfit, care cuprinde aproape toate versiunile de culoare şi specificaţii, inclusiv variantele cu certificare militară sau cu aliaj din titan sau zirconiu, rezistente la apă. Produsele vor fi comercializate pe piaţa locală atât prin intermediul partenerilor Phonetastic GSM, cât şi a companiilor care vor fi interesate de încheierea unui contract de distribuţie.

"Planurile noastre pentru acest brand includ prezenţa în România la scară mare, pe toate canalele de vânzări, de la operatorii de telefonie mobilă, la magazinele online, marii retaileri, segmentul de business şi magazinele de articole sportive. Preconizăm că piaţa ceasurilor inteligente va creşte accelerat şi ne aşteptăm ca gradul de interes pentru aceste produse să cunoască noi vârfuri începând cu sosirea verii, iar la finalul anului să constituie cadoul sau achiziţia preferată de mulţi în perioada Black Friday sau de Crăciun", a încheiat Ştefan Rădoi.

Huami Corporation, producătorul Amazfit, este o companie fondată în 2013, în China, şi listată la Bursa din New York. Compania are peste 1.100 de angajaţi în birourile din Beijing, Hefei, Shenzhen, Shanghai, Nanjing şi Silicon Valley.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa Digitalizarea României şi tehnologia 5G
DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
BTPay
RSM
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie