PIAŢA MUNCII DUPĂ O LUNĂ DE RĂZBOIPeste 38.000 de joburi noi au fost publicate pe eJobs.ro, cu 13% mai multe faţă de perioada anterioară invaziei Ucrainei


Companii / 24 martie

Roxana Drăghici, Head of Sales eJobs România

Roxana Drăghici, Head of Sales eJobs România

După o lună extrem de tensionată pe toate planurile, piaţa muncii din România continuă să crească, în ciuda contextului nefavorabil, se arată într-un comunicat de presă al platformei de recrutare eJobs. Angajatorii recrutează la o intensitate normală, chiar mai accelerată faţă de perioada anterioară declanşării războiului din Ucraina. Astfel, în intervalul 24 februarie-23 martie 2022, companiile au scos la bătaie peste 38.000 de locuri de muncă noi, cu 13% mai multe faţă de perioada anterioară. Totodată, numărul de joburi publicate în ultimele patru săptămâni este cu 62% mai mare versus acelaşi interval al anului trecut, potrivit datelor eJobs, liderul pieţei de recrutare din România.

Retail, Prestări Servicii, Transport/Logistică, Call Center/BPO şi IT&C sunt domeniile unde s-a resimţit cel mai acut nevoia de forţă de muncă în ultima lună, oferta cumulată de joburi din aceste sectoare fiind de aproape 53% din numărul total de locuri de muncă.

Potrivit sursei citate, 94% dintre posturile disponibile în intervalul 24 februarie-23 martie au fost full time. Contextul actual aduce cu sine şi multe premiere. Pe lângă joburile create exclusiv pentru ucraineni, într-o continuă creştere, în ultima lună, zona de voluntariat a crescut cu aproape 400% faţă de perioada anterioară. Peste 1.300 de astfel de oportunităţi au fost publicate pe eJobs.ro în ultimele patru săptămâni.

De asemenea, şi pe joburile part time s-a înregistrat o creştere semnificativă în ultima lună, de 79% versus perioada de dinaintea declanşării războiului şi, respectiv, de 63% faţă de acelaşi interval din 2021. Tot ca o premieră generată de context, limba ucraineană a devenit criteriu de angajare pentru o parte din angajatori în ultima lună, în condiţiile în care, anterior, nu era prezentă printre limbile străine din anunţurile de recrutare.

"Pentru prima dată în istoria platformei eJobs.ro, limba ucraineană a intrat în top 15 cele mai căutate limbi străine de către angajatori. De la începutul crizei din Ucraina, un număr considerabil de angajatori şi-au publicat joburile dedicate ucrainenilor pe secţiunea specială pe care am creat-o pentru aceştia. Numărul de locuri de muncă pentru care se caută exclusiv cetăţeni ucraineni e în continuă creştere, fapt care confirmă încă o dată dorinţa companiilor de a-i ajuta pe refugiaţi. Lucrurile sunt însă mai favorabile pentru ucrainenii care cunosc şi limba engleză, aceştia putând aplica pentru majoritatea dintre cele 39.000 de locuri de muncă disponibile în acest moment pe eJobs.ro", spune Roxana Drăghici, Head of Sales eJobs România.

Bucureştiul rămâne în continuare primul la capitolul ofertă de locuri de muncă, cu peste 15.900 joburi noi postate în ultimele patru săptămâni. Pentru a doua lună consecutiv, următoarele trei oraşe de provincie clasate, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi, nu au mai depăşit, împreună, oferta de joburi din Capitală. Fiecare dintre acestea a avut disponibile în ultima lună peste 4.000 de locuri de muncă noi.

Deşi oferta de joburi în străinătate este în scădere faţă de perioada anterioară, de la 9,5% la 8%, interesul candidaţilor pentru astfel de oferte e în uşoară creştere. Astfel, aplicările pentru joburile în afară, în perioada 24 februarie-23 martie 2022, au reprezentat 1,8% din total, în creştere faţă de în perioada anterioară, când erau de 1,6%, şi faţă de 2021, când reprezentau 1,1% din numărul total de aplicări. Germania, Olanda, Franţa, Grecia şi Belgia sunt ţările care au atras cel mai mare număr de aplicări în ultima lună.

"Deşi în primele 2-3 zile după invazia Ucrainei, piaţa muncii a cunoscut o uşoară stagnare, o bună parte din angajatori fiind atunci în expectativă, acum aceştia au revenit, predominant, la planurile de recrutare de la începutul anului. În măsura în care se va ajunge rapid la un armistiţiu şi efectele economice nu vor avea un impact major asupra mediului de afaceri, ne aşteptăm ca recrutarea să fie reluată la o intensitate comparabilă, dacă nu mai mare, ca la începutul anului, când piaţa muncii era la un nivel record", mai spune Roxana Drăghici.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Iun. 2022
Euro (EUR)Euro4.9430
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7005
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9319
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7237
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.3717

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Centro
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro