Pieţele din spaţiile interioare - închise

E.O.
Ziarul BURSA #Politică / 09 noiembrie 2020

Pieţele din spaţiile interioare - închise

Orban a cerut primarilor să identifice soluţii pentru ca producătorii autohtoni să-şi poată vinde marfa în spaţii deschise

Printre măsurile anunţate la finalul săptămânii trecute, se număra şi suspendarea activităţii din pieţele agroalimentare organizate în spaţii închise, din târguri, bâlciuri, pieţe mixte şi volante şi talciocuri. Autorităţile au specificat că activitatea în aceste locuri este permisă doar dacă poate fi organizată în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Măsura a venit ca o lovitură grea pentru fermieri, prezenţi acum în pieţe cu producţia de peste an. În acest context, organizaţiile de profil şi-au exprimat vehement nemulţumirea faţă de decizia luată de Guvern.

După protestele de vineri ale agricultorilor exprimate în mass-media, premierul Ludovic Orban a avut, în cursul zilei de sâmbătă, discuţii cu mai mulţi primari, cărora le-a solicitat să găsească soluţii astfel încât producătorii să poată să-şi continue activitatea şi după ziua de astăzi, când pieţele din spaţiile interioare vor fi închise ca măsură de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Premierul a propus ca producătorii autohtoni să-şi poată vinde marfa fie în spaţii exterioare amenajate în zona pieţelor, fie în pieţe volante, vinerea, sâmbăta şi duminica.

Primul ministru a precizat că va transmite Direcţiilor de Sănătate Publică şi Direcţiilor Sanitar-Veterinare solicitarea de a sprijini autorităţile locale în amenajarea unor astfel de spaţii. În toate discuţiile, premierul a subliniat că este vorba despre producătorii autohtoni.

În discuţia avută cu primarul Capitalei, Nicuşor Dan, premierul a afirmat că, în pieţele din Bucureşti, sunt mulţi comercianţi intermediari care nu au nicio bucată de pământ, care au certificat de producător obţinut de la diferiţi primari de prin jurul Bucureştiului şi care nu sunt producători.

Măsurile communicate la nivelul autorităţilor locale sunt următoarele:

acolo unde sunt pieţe închise şi se pot rabata pereţii să se organizeze urgent pentru a le deschide în vederea reducerii infecţiilor cu noul coronavirus;

acolo unde nu se pot deschide, să scoată mesele alocate producătorilor agricoli în spaţiile publice, pe alei sau pe străzile din proximitatea pieţelor, dar să restricţioneze accesul auto în spaţiile respective;

acolo unde nu există nici această posibilitate, să se organizeze pieţe agroalimentare volante în aer liber, pe alte amplasamente, anunţate în prealabil producătorilor agricoli autohtoni si cumpărătorilor, inclusiv prin communicate oficiale.

După discuţia cu premierul, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că administraţia din Bucureşti va identifica spaţii în aer liber în care micii producători agricoli să continue să îşi vândă produsele.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Inchiderea PIETELOR o MASURA TAMPITA, IDIOATA, CRETINOIDA ca AIA care au luat-o...

    Spaga de la Hipermarketuri

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay

Curs valutar BNR

22 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0034
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5255
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4696
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.5807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro