Pimarul Sectorului 3 - Robert Negoiţă - a fost testat pozitiv cu covid

A.P.
Miscellanea / 26 august 2020

Robert Negoiţă

Robert Negoiţă

Robert Negoiţă a anunţat miercuri pe Facebook că a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Candidatul Alianţei Pro Bucureşti 2020 la Primăria Sectorului 3 a făcut apel la toţi cei cu care a interacţionat să fie atenţi la orice posibil simptom şi chiar să se testeze, dacă au suspiciuni că ar fi ceva în neregulă cu ei, scrie News.

"Dragii mei, vin de această dată cu o postare diferită de ceea ce ne-am obişnuit. În cursul zilei de azi, am fost testat pozitiv pentru Sars-CoV-2. Nu am avut nicio problemă specială de sănătate, vreun simptom specific, până aseară când am început să mă simt rău. O durere de cap ce nu a cedat pe parcursul nopţii şi o stare generală de slăbiciune şi moleşeală.

Dat fiind că starea de rău a continuat, dimineaţă, m-am prezentat pentru a fi testat. Din păcate, rezultatul este pozitiv. Am primit tratament pe care îl voi urma, bineînţeles. Mă simt mai bine, durerea de cap este tot mai scăzută, dar, desigur, trebuie să fiu atent şi în zilele următoare. Vă doresc tuturor multă sănătate, în primul şi în primul rând!

Şi să ştiţi că, şi dacă nu voi fi pe teren în această perioadă, rămân activ aici, aşa cum ne-am obişnuit şi sunt permanent în contact şi cu colegii mei. În acest sens, fac un apel către cei care ştiu că am interacţionat în ultimele zile să fie atenţi la orice semn sau simptom şi chiar să se testeze dacă au suspiciuni că ceva ar putea să nu fie în regulă", a scris Robert Negoiţă miercuri pe Facebook.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0677
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3157
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4183
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8708
Gram de aur (XAU)Gram de aur461.0847

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb