Pogea: Bugetarii vor lua cel mult opt zile de concediu fără plată până la finalul anului

F. A.
Politică / 9 noiembrie 2009

Ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a afirmat luni că, în perioada rămasă până la finalul acestui an, bugetarii mai pot lua cel mult opt zile de concediu fără plată, respectiv câte 4 zile în noiembrie şi decembrie, urmând ca statul să economisească 80% din suma propusă iniţial, de 1,6 mld lei.

Astfel, statul ar urma să economisească în final 1,28 miliarde lei în urma aplicării parţiale a concediului fără plată.

"În mod normal, pentru ca legea să fi produs efectele fiscale în acest an, ar fi trebuit să fie luate zilele de concediu în lunile septembrie, octombrie şi noiembrie, dar acum nu mai pot fi luate aceste măsuri decât în noiembrie şi decembrie. Pe noiembrie, patru zile pot fi luate, sigur şi în decembrie", a declarat Pogea.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. pt. a economisi mai mult la bugetul statului

    salariile de merit se iau dupa pile desfiintatile

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb