Poliţia de Frontieră: 30 de percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe într-un dosar de produse contrafăcute

L.B.
Anticorupţie / 25 iulie, 12:14

Poliţia de Frontieră: 30 de percheziţii în Bucureşti şi patru judeţe într-un dosar de produse contrafăcute

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au anunţat sâmbătă că în zilele de 23 şi 24 iulie au fost efectuate 30 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Prahova, Ialomiţa, Giurgiu şi Ilfov, într-un dosar penal privind introducerea în ţară şi comercializarea unor produse susceptibile a fi contrafăcute, potrivit unui comunicat al instituţiei.

În noaptea de 22 spre 23 iulie, poliţiştii de frontieră au oprit pentru control, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Giurgiu, un autocar care efectua curse regulate pe relaţia Turcia-România, iar în interiorul acestuia au descoperit peste 800 de produse susceptibile a fi contrafăcute, a transmis sursa citată.

Verificările efectuate au indicat că persoanele cercetate utilizau curse regulate de transport internaţional de persoane pentru introducerea în ţară a acestor bunuri, folosind un mod de operare menit să disimuleze transportul şi să reducă riscul depistării de către autorităţi, au precizat poliţiştii de frontieră, conform comunicatului.

În urma percheziţiilor au fost ridicate 1.595 de produse susceptibile a fi contrafăcute, constând în parfumuri şi articole vestimentare, precum şi sume de bani în valoare totală de 24.000 de lei, 13.750 de euro şi 1.560 de dolari, a precizat Poliţia de Frontieră.

De asemenea, au fost confiscate telefoane mobile, arme şi muniţie, un permis de armă care prezintă suspiciuni a fi fals, precum şi alte bunuri şi înscrisuri cu valoare probatorie, a transmis sursa citată.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în vederea documentării activităţii infracţionale privind introducerea pe teritoriul României, transportul, depozitarea şi comercializarea unor produse susceptibile a fi contrafăcute, precum şi a unor produse accizabile provenite din activităţi ilicite, a precizat Poliţia de Frontieră.

Totodată, sunt efectuate verificări pentru stabilirea circuitului financiar al sumelor de bani rezultate din aceste activităţi şi a existenţei unor operaţiuni susceptibile de a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor, a încheiat sursa citată.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb