Poliţia de Frontieră a descoperit ţigări de contrabandă, în valoare de peste 3 milioane de lei

A.F.
Anticorupţie / 13 mai 2023

Poliţia de Frontieră a descoperit ţigări de contrabandă, în valoare de peste 3 milioane de lei

Poliţiştii de Frontieră din Giurgiu au descoperit, într-un camion cu varză, aproape trei miliane de ţigarete de contrabandă, estimate la o valoare care depăşeşte 3 milioane de lei, conform IGPR. Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore.

Poliţia de Frontieră anunţă, azi, că, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară, la volanul unui autocamion, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 43 de ani.

Şoferul transporta, conform documentelor prezentate, varză din Macedonia în Ucraina.

"În compartimentul pentru marfă, au fost descoperite ascunse, în spatele mărfii declarate în documente (metoda capac), 297 de baxuri ce conţineau 2.970.000 de ţigarete (148.500 de pachete). Ţigările, în valoare totală de aproximativ 3.267.000 de lei, au fost indisponibilizate, iar în continuare poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cadrul dosarului penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu", a transmis Poliţia de Frontieră.

Şoferul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Tigarile de contrabanda se vand in piete demult. Abia poti sa treci de cei cu tigari , domnu, doamna tigari?Si acum dc merg in piata imi cumpar tigari fara timbru dc vreau(dar nu fumez). Numai politia "nu vede". Asa cum inainte la nici un abc nu primeai bon si cei de la finante "nu vedeau", ca ei cumparau de la celalalt colt. Sigur.

    Nici o autoritate "nu vede" dezinteresat.

    Susținem Ucraina!!!!

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0600
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2961
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4155
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8673
Gram de aur (XAU)Gram de aur460.7924

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
letapeseries.com
ccib.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb