POLIŢIA DE FRONTIERĂ: Peste 36.000 de persoane au intrat în ţara noastră în prima zi a anului

V.G.
Miscellanea / 2 ianuarie 2023

Peste 36.000 de persoane au intrat în ţara noastră în prima zi a anului

Aproximativ 95.600 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 20.900 de mijloace de transport, au tranzitat punctele de frontieră în prima zi a anului, informează Poliţia de Frontieră, potrivit Agerpres.

Pe sensul de intrare în România, au fost 36.278 de persoane, dintre care 2.134 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 77,4% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 01.01.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.228.713 cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 10 de fapte ilegale (şase infracţiuni şi patru contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. De asemenea, oamenii legii au ridicat, în vederea confiscării, bunuri în valoare de aproximativ 828 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 16.850 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a patru cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi nu s-a permis ieşirea a 10 cetăţeni români din diferite motive legale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8088
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3848
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.4250

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb