POLIŢIA DE FRONTIERĂ: Peste 73.000 de persoane au intrat ieri în ţara noastră

V.G.
Miscellanea / 16 ianuarie 2023

Peste 73.000 de persoane au intrat ieri în ţara noastră

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că ieri au intrat în România, prin punctele de frontieră, 73.352 de persoane, dintre care 7.636 cetăţeni ucraineni, arată un comunicat de presă remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, prin punctele de fro­ntieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 193.000 de persoane, cetăţeni români şi străini şi peste 52.400 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 35 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost ridicate bunuri în vedere confiscării, în valoare de aproximativ 473.700 de lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.600 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară a 23 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Ucraina deja lucreaza la legislatia care ar

    permite ca pe langa arme occidentul sa 

    livreze inapoi si incorporabilii fugiti de

    frica inrolarii 

    1. Rusia are deja o astfel de lege!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb