Poliţia Română: 220 de persoane supravegheate judiciar în ultima săptămână

Alexandru Costea
Miscellanea / 29 martie 2015

• 34 de înlocuiri ale măsurilor preventive dispuse iniţial, cu alte măsuri

În ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 220 de persoane şi au fost înregistrate 34 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară dispuse iniţial, cu alte măsuri, arată un comunicat al Poliţiei Române.

Poliţia verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă.

Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

În perioada 20 - 27 martie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 220 de persoane, potrivit sursei citate. Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 62 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 158 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Tot în această perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 34 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită, în 11 cazuri, cu măsura arestării preventive, cu executarea pedepsei închisorii, în 3 cazuri, cu suspendarea executării pedepsei, în 5 cazuri, iar, în alte 3 cazuri, controlul judiciar a fost înlocuit cu arestul la domiciliu. În două cazuri, arestul la domiciliu a fost înlocuit cu controlul judiciar, în şase cazuri fiind înlocuit cu mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea. De asemenea, arestul la domiciliu a fost înlocuit cu arestarea preventivă în 3 cazuri şi cu suspendarea executării pedepsei într-un caz.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3306
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7569
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7358
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2894
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.9834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb