Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut presiuni asupra guvernelor din Uniunea Europeană să îşi intensifice participarea la negocierile de pace privind Ucraina, discutând cu liderii reuniţi la Dublin chiar înainte de a fi informat despre discuţiile de joi de la Moscova dintre Vladimir Putin şi oficialii americani, relatează publicaţia Politico.
„Când americanii şi ruşii discută despre acest subiect, nu este vorba doar de garanţii de securitate pentru Ucraina”, le-a spus preşedintele ucrainean liderilor la începutul summitului lor de la Dublin, punctând că „este mai degrabă vorba despre un fel de nou cadru de securitate între Europa şi Rusia”; totodată, Zelenski a arătat că este „foarte bine că europenii fac acum parte din aceste discuţii”, dar aceştia nu poartă dialog direct cu Rusia, motiv pentru care „trebuie să ne asigurăm că Europa devine o parte integrantă a acestor negocieri”, potrivit sursei citate.
Aceste demersuri au loc după ce cele două zile de negocieri de pace dintre Rusia, Ucraina şi Statele Unite, desfăşurate la Abu Dhabi, s-au încheiat miercuri fără niciun progres semnificativ şi fără ca oficialii europeni să se alăture discuţiilor, în condiţiile în care guvernele din UE continuă să aibă opinii divergente cu privire la cine ar trebui să le reprezinte, arată Politico. Între timp, trimişii preşedintelui american Donald Trump, Steve Witkoff şi Jared Kushner, s-au întâlnit joi cu liderul rus şi urmează să se deplaseze de urgenţă la Dublin pentru a-l informa pe Volodimir Zelenski despre discuţii joi seara, precizează publicaţia.
Vorbind în drumul său către summitul Comunităţii Politice Europene din capitala irlandeză - o reuniune la care participă 50 de lideri din UE şi din afara UE -, cancelarul german Friedrich Merz a declarat că a primit semnale pozitive din partea discuţiilor de la Abu Dhabi, dar a subliniat, de asemenea, că Ucraina şi Europa trebuie să fie implicate: „Mă aştept ca guvernul rus şi preşedintele rus să fie în sfârşit de acord cu aceste discuţii comune. Vom discuta, de asemenea, cine, dacă va fi necesar, va reprezenta Uniunea Europeană. Dar aceasta este o chestiune pe care o vom discuta în spatele uşilor închise şi nu o vom face publică”, a spus Friedrich Merz, citat de Politico.
Pe de altă parte, şefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a adoptat un ton mai sceptic, afirmând că nu a observat nicio bunăvoinţă din partea Moscovei şi a insistat că trebuie să existe mai întâi un armistiţiu înaintea discuţiilor pentru un acord de pace sau despre arhitectura de securitate mai largă a Europei, menţionează sursa citată. „Americanii reprezintă interesele americane, europenii reprezintă interesele europene”, a declarat Kaja Kallas, adăugând că tratatele UE prevăd ca preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi ea însăşi să reprezinte blocul comunitar în orice discuţii, o soluţie susţinută şi de prim-ministrul estonian Kristen Michal într-un interviu acordat publicaţiei Politico.
La rândul său, preşedintele francez Emmanuel Macron le-a declarat reporterilor, în drum spre summit, că Europa trebuie mai întâi să ajungă la un acord cu privire la propriile propuneri de pace şi la viziunea sa privind securitatea europeană viitoare înainte de a decide cine ar trebui să o reprezinte, considerând că actualul conţinut al poziţiei de negociere a Europei ar trebui să determine formatul oricăror discuţii, şi nu invers, subliniază Politico.
„Fără europeni nu există sprijin pentru Ucraina, să fim sinceri. Există o oarecare mediere, bine. Dar, în cele din urmă, noi vom fi cei care vom defini şi vom decide asupra securităţii noastre viitoare ca europeni. Nu am nicio îndoială în privinţa asta”, a subliniat Emmanuel Macron, susţinând totodată că implicarea SUA a scăzut.
Poziţiile liderilor europeni rămân însă nuanţate în privinţa reprezentării şi a perspectivelor negocierilor: prim-ministrul luxemburghez Luc Frieden l-a susţinut pe Antonio Costa ca reprezentant al UE, în timp ce prim-ministrul irlandez Micheal Martin a solicitat o „conducere clară şi coerentă din partea Uniunii Europene la masa negocierilor”, avertizând că rămâne neclar dacă Rusia este cu adevărat interesată de pace; de asemenea, prim-ministrul bulgar Rumen Radev a avertizat că locul Europei în viitoarele negocieri nu este încă garantat, în vreme ce omologul său ceh, Andrej Babi¹, şi-a exprimat optimismul că blocul comunitar se apropie de asigurarea unui loc la masa negocierilor, mai informează sursa citată. Subiectul urmează să fie discutat în cadrul Consiliului European informal de vineri, la cererea premierului italian Giorgia Meloni, iar Antonio Costa a fost de acord să aloce timp pentru această dezbatere, pe lângă agenda iniţială axată pe inteligenţa artificială, potrivit Politico.



























































Opinia Cititorului