Poliţiştii au dat ieri amenzi în valoare de aproape trei miloane de lei

D.I.
Miscellanea / 8 martie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Poliţiştii au aplicat, ieri, peste 9.550 de amenzi în valoare de aproape trei milioane de lei şi au confiscat bunuri în valoare de aproximativ 80.000 de lei, fiind constatate peste 800 de infracţiuni, se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Ieri, peste 12.000 de poliţişti au acţionat, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, au fost organizate peste 300 de acţiuni şi s-a intervenit la 2.444 de evenimente, dintre care 1.937 au fost sesizate prin numărul unic de urgenţă 112.

Reprezentanţii Poliţiei Române afirmă că au fost constatate 801 infracţiuni, 148 de persoane fiind surprinse în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 27 de persoane urmărite naţional sau internaţional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 52 de măsuri preventive.

Potrivit sursei citate, în perioada menţionată, poliţiştii au aplicat 9.553 de amenzi în valoare 2.994.977 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de peste 80.498 de lei.

La rândul lor, poliţiştii rutieri au constatat 97 de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice, au fost reţinute 559 de permise de conducere şi au fost retrase 259 de certificate de înmatriculare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb