Polonia renunţă la purtarea măştii şi la măsura carantinei

G.B
Internaţional / 24 martie 2022

Polonia renunţă la purtarea măştii şi la măsura carantinei

Polonia renunţă la purtarea măştii şi la măsura carantinei, care nu vor mai fi obligatorii în această ţară începând din 28 martie, în urma scăderii numărului cazurilor de COVID-19, a anunţat astăzi ministrul Sănătăţii, potrivit AFP, citată de Agerpres.

''Atât situaţia internaţională, cât şi perspectivele şi previziunile noastre sunt pozitive, ceea ce înseamnă că estimăm ca până la sfârşitul lui aprilie să avem o reducere semnificativă a infectărilor şi a spitalizărilor'', a declarat pentru presă Adam Niedzielski.

Potrivit noilor dispoziţii, purtarea măştii nu va mai fi obligatorie decât în unităţile medicale şi farmacii.

Ministrul recomandă cu toate acestea portul măştii în cazul adunărilor la care participă un număr mare de persoane.

Persoanele infectate nu vor mai avea obligaţia legală de a respecta izolarea, iar apropiaţii nu vor trebui să intre în carantină.

Obligativitatea carantinei va fi ridicată şi în cazul persoanelor care vin în Polonia din alte ţări, a anunţat ministrul.

La 1 martie, guvernul a ridicat deja restricţiile care vizau numărul persoanelor care pot intra în centrele comerciale, muzee, hoteluri şi restaurante.

De la debutul pandemiei, aproape 6 milioane de polonezi au fost infectaţi cu noul coronavirus şi aproape 115.000 au decedat.

Ministrul a anunţat joi 8.994 de cazuri noi, dintre care 146 de decese, echivalentul unei scăderi de 26% în comparaţie cu aceeaşi zi din săptămâna anterioară.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb