ICT

Ponta: "Nu mărim nicio taxă în 2015"

Ziarul BURSA #Politică / 03 decembrie 2014

Ponta: "Nu mărim nicio taxă în 2015"

Premierul Victor Ponta a declarat ieri că anul viitor nu va fi mărită nicio taxă şi că măsurile deja adoptate vor fi aplicate.

"Nu mărim nicio taxă în 2015 şi tot ceea ce s-a adoptat până acum se poate face. Restul, să mai şi scădem şi alte taxe, daţi-ne voie să mai şi putem să facem lucrul acesta. Important este că nu se măreşte absolut nicio taxă pentru 2015", a spus Ponta, înainte de întâlnirea de la Parlament cu grupul minorităţilor naţionale.

El a afirmat că nu a discutat cu FMI despre posibilele reduceri de taxe, motivând că este vorba de o săptămână de discuţii cu reprezentanţii Fondului, iar misiunea este una tehnică. De asemenea, premierul a precizat că următoarea misiune a FMI va avea loc la sfârşitul lunii ianuarie.

Premierul a spus: "Ne-am luat nişte angajamente de a nu mări absolut nicio taxă şi impozit, de a păstra cota unică şi de a acoperi reducerea CAS şi celelalte măsuri în vigoare şi, înainte de a vorbi de alte reduceri de taxe, important este să le menţinem pe acestea, mai ales că este foarte important să fim coerenţi - s-au terminat alegerile - în ceea ce ne dorim cu toţii".

Prim-ministrul a ţinut să sublinieze că reducerea CAS nu este o "pomană electorală", ci este o măsură care a fost votată de două ori de toate forţele politice: "Este o măsură economică nu prea de stânga, ci mai degrabă de dreapta şi cred că este foarte important să dăm dovadă de seriozitate şi predictibilitate". Ponta a mai precizat că nici indexarea pensiilor nu este o "pomană electorală".

Întrebat dacă susţine proiectele UNPR privind impozitarea marilor averi şi reducerea vârstei de vot el a răspuns: "Azi când vorbim putem să nu mărim nicio taxă şi niciun impozit pentru 2015 şi să aplicăm ce este adoptat. Alte măsuri de politică fiscal-bugetară le discutăm în coaliţia de guvernare, apoi cu partenerii noştri europeni. Eu sunt prim-ministru, nu pot să-mi dau cu părerea, să fac analize".

El a apreciat că discuţia de ieri cu reprezentanţii FMI a fost una bună: "Au constatat nu doar că avem creştere economică, dar că după 11 luni avem un deficit de 0,2% din PIB şi prin rectificarea de mâine o să plătim în avans multe din lucrurile pe care trebuia să le plătim anul viitor, şi anume, în primul rând, titlurile executorii pentru profesori, pentru magistraţi, pentru cei care aveau hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile; în al doilea rând, plătim toate arieratele şi ale Guvernului central, şi ale guvernelor locale, mai plătim din ceea ce trebuia pe restituire anul viitor. Practic, cam 2,5 miliarde - 3 miliarde de lei pe care ar fi trebuit să-i plătim anul viitor îi plătim anul acesta, pentru că ne-am gospodărit bine şi pentru că avem încasări mai bune şi cheltuieli mai mici".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
BTPay
Boromir

Curs valutar BNR

07 Mai. 2021
Euro (EUR)Euro4.9262
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0800
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4941
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6770
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.7720

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Tohani
Cotaţii Emitenţi BVB
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
Cotaţii fonduri mutuale
Energy CEO forum awards
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro