Precipitaţii tot mai abundente, din cauza încălzirii climei

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 29 noiembrie 2023

Precipitaţii tot mai abundente, din cauza încălzirii climei

English Version

Natura lasă impresia că şi-a pierdut busola în ultimii ani. Specialiştii susţin că nu e vorba despre aşa ceva, ci sunt doar reglări şi adaptări la o situaţie de criză, un soi de răspuns la poluarea umană. Cert este că omenirea se confruntă tot mai des cu momente de vreme extremă. Episoadele de ploi deosebit de abundente, care pot provoca inundaţii catastrofale, devin tot mai frecvente şi mai intense odată cu încălzirea planetei - mai mult decât se preconizase anterior -, conform unui studiu, transmite AFP. Pentru a anticipa consecinţele schimbărilor climatice, oamenii de ştiinţă folosesc modele climatice, însă, potrivit acestei noi cercetări, ei au subestimat creşterea cantităţilor de precipitaţii. Această lucrare sugerează că astfel de consecinţe "ar putea fi mult mai grave decât credeam", după cum a declarat Anders Levermann de la Potsdam Institute for Climate Impact Research (PIK), conducătorul studiului, citat într-un comunicat. "Ploile extreme vor fi mai abundente şi mai frecvente. Societatea trebuie să se pregătească pentru acest lucru", a adăugat el. Cele mai însemnate creşteri ale cantităţilor de precipitaţii se vor produce în regiunile tropicale şi la latitudini înalte, cum ar fi în Asia de Sud-Est şi nordul Canadei, potrivit studiului. Fenomenul are legătură cu aerul cald care poate conţine mai mulţi vapori de apă. Inundaţiile sunt dezastre deosebit de costisitoare, care conduc la pierderi de vieţi omeneşti şi la pagube economice semnificative.

Acest avertisment a fost publicat în Journal of Climate, cu câteva zile înainte de deschiderea celei de-a 28-a Conferinţe a Părţilor (COP 28) asupra schimbărilor climatice, desfăşurată sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) la Dubai, în perioada 30 noiembrie-12 decembrie.

Pentru acest studiu, cercetătorii au comparat simulările a numeroase modele climatice cu schimbările observate istoric. Ei au utilizat tehnici care le-au permis să filtreze schimbările care au fost sau nu asociate cu emisiile umane de gaze cu efect de seră. "Studiul nostru confirmă faptul că intensitatea şi frecvenţa ploilor abundente sporesc exponenţial cu fiecare creştere a încălzirii globale", a declarat Max Kotz, autor principal al studiului. Creşterea temperaturilor este cea care afectează cel mai mult aceste schimbări, şi nu alţi factori, precum vântul, demonstrează aceste analize, potrivit autorilor.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Haide, haide H2O!

    1. omule in articol se vb de zonele tropicale si de latitudinile inalte, daca stii sa citesti si sa intelegi ce inseamna asta

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5970
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8238
Gram de aur (XAU)Gram de aur298.9173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb